Termenul pentru restituirea banilor pentru taxa auto a expirat la data de 30 iunie însă nu toți șoferii care au depus cerere de restituire a sumelor le-au și primit înapoi.
O nouă alocare de bani a primit undă verde de la Guvern după ce a apărut miercuri în Monitorul Oficial. Hotărârea Guvernului nr. 487/2019 cuprinde o alocare suplimentară de 97.000 de lei, bani ce vor ajunge la Fondul de mediu și care ar trebui să acopere sumele ce mai trebuie restituite.
90% din sumele datorate au fost deja restituite a declarat ministrul Mediului săptămâna aceasta, prin alocarea anterioară încercându-se restituirea către toți cei care au câștigat acest drept în instanță.
„Aşa, vedeţi cum Guvernul României s-a ţinut de promisiunea pe care a făcut-o în 2017, atunci când am atacat o problemă extrem de sensibilă, pentru că suma era foarte mare şi de care depindeau foarte, foarte mulţi români. Imediat ce banii vor intra în bugetul AFM, taxa auto va fi restituită în câteva zile. În prezent, aproximativ 90% din sumele datorate au fost restituite”, a declarat ministrul Mediului.