Guvernul a aprobat, joi, cadrul legislativ pentru înfiinţarea Sistemului Naţional de Informare privind Vizele, care asigură conectarea României la sistemul similar al UE, etapă necesară în perspectiva aderării ţării la Spaţiul Schengen, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Muntean.
Potrivit oficialului guvernamental, crearea acestui sistem informatic, compatibil şi interconectat cu sistemul european, va permite consultarea şi schimbul de date cu celelalte state membre cu privire la cererile de vize, în scopul prevenirii ameninţărilor la adresa securităţii interne a fiecăruia dintre statele membre.
Se va îmbunătăţi, de asemenea, şi controlul la frontierele României, care sunt şi frontiere externe ale Uniunii Europene.
În acest sistem vor fi incluse informaţii privind numele, locul şi data naşterii, cetăţenia actuală şi la naştere ale solicitantului de vize, tipul de viză pe care îl solicită şi ţara în care a fost solicitată, date referitoare la persoana care adresează invitaţia.
Autorităţile publice cu competenţe în gestionarea datelor din sistem sunt Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Oficiul Român pentru Imigrări şi Poliţia de Frontieră Română.
"Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Administraţiei şi Internelor vor avea noi responsabilităţi, însă îşi vor coordona activitatea, deşi fiecare din cele două instituţii va avea propria componentă în aria de atribuţii.
De pildă, Ministerul Afacerilor Externe va prelua solicitările de viză, va introduce datele în sistem, va verifica documentele, va consulta baza de date a sistemului european de informaţii privind vizele înainte de acordarea vizei. De cealaltă parte, Ministerul Administraţiei şi Internelor se va ocupa de tot ceea ce ţine de atribuţiile sale privind Oficiul Român pentru Imigrări şi Poliţia de Frontieră Română", a spus Ioana Muntean.
Decizia Guvernului transpune în legislaţia naţională cadrul juridic în materie al Uniunii Europene, iar finanţarea cheltuielilor curente şi de capital aferente înfiinţării şi funcţionării sistemului se asigură prin programele Uniunii Europene şi cofinanţare de la bugetul de stat, prin bugetele aprobate pentru MAE şi MAI.
Pot solicita drept de acces la sistem pentru consultarea datelor şi autorităţile române abilitate să efectueze acte de urmărire penală, precum şi instanţele de judecată.
SURSA: Mediafax