Guvernul a aprobat astăzi lista blocurilor cu bulină care vor fi consolidate seismic din banii statului în acest an. Cu un buget de 20 mil. lei ar trebui efectuate lucrări de intervenţie pentru reducerea riscului seismic la 93 de blocuri de locuinţe.
Dintre imobilele intrate pe lista din acest an, 84 au făcut parte şi din programul de acţiuni pe anul 2017; şase clădiri au fost nominalizate şi în 2017, iar proiectarea este la final, anul acesta urmând să se execute lucrările de intervenţie, iar trei blocuri au fost nominalizate de Primăria Municipiului Bucureşti.
La 40 dintre blocurile de pe listă vor se vor executa lucrări de intervenţie (30 în Bucureşti, 5 în Bacău, 2 în Tulcea şi câte una în Câmpina, Suceava şi Sfântu Gheorghe), iar pentru 53 se vor proiecta lucrările de intervenţie (31 în Bucureşti, 7 în Ploieşti, 6 în Iaşi, 5 în Bacău, 3 în Câmpina şi una în Suceava).
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) are la dispoziţie 20 mil. lei, aprobaţi prin legea bugetului de stat pentru finanţarea cheltuielilor pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţie şi consolidare a acestor imobile.
Programul anual de acţiuni a fost elaborat de MDRAP, pe baza propunerilor Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi ale consiliile judeţene, şi avizate de Comitetul Municipiului Bucureşti, respectiv comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă, avizul final fiind dat de Comisia Naţională de Inginerie Seismică.