“Prin proiectul de hotărâre se propun o serie de măsuri de relaxare a restricțiilor COVID-19. Se elimină restricțiile referitoare la portul măștii în spații deschise, neaglomerate. Se poartă masca în piețe, talciocuri, transport în comun, loc de muncă etc.
Se elimină restricțiile de circulație pe timp de noapte. Se elimină restricțiile privind programul operatorilor economici până la ora 21:00.
În spațiile deschise competițiile sportive vor avea loc cu maximum 25% din capacitatea publicului, dar doar pentru cei vaccinați, prezintă un test PCR nu mai vechi de 24 de ore.
Spectacole de tip drive in sunt permise numai dacă ocupanții maşinii sunt membri ai aceleiași familii sau a cel mult 4 persoane din alte familii.
Se permite organizarea de cursuri de instruire și workshopuri pentru adulți cu un număr de participanți cu max. 50 de persoane în interior și 200 persoane în exterior cu respectarea distanțării.
Se permite activitatea în spații închise ale sălilor de sport cu capacitatea de max. 50%.
Este primul act normativ pe care-l adoptăm şi prevede revenirea la normalitate. Ele vor continua şi după 1 iunie”, a declarat, vineri, după şedinţa de Guvern, premierul Florin Cîţu.
Cei care sosesc în România din ţările situate în zona verde nu mai stau în carantină. “Cine vine din ţările situate în zona verde în România nu mai are nevoie de nimic, asta e marea noutate”, a mai spus Florin Cîţu.
Sunt două posibilităţi pentru cine doreşte să participe la evenimente: vaccin sau test, spune Raed Arafat.
Cum pot verifica patronii de evenimente sau cei de la sălile de fitness dacă oamenii sunt vaccinaţi? Adeverința de vaccinare primit dupa imunizare este cea mai buna soluţie, au explicat premierul Cîţu şi Raed Arafat.
Organizatorul va fi amendat dacă persoanele care intră sunt nevaccinate, în cazul în care optează pentru scenariul care permite intrarea in interior a celor vaccinaţi, în număr mai mare.
Puteţi consulta aici în integralitate Hotărârea nr. 29 a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
Şedinţă la o zi după anunţul făcut de Klaus Iohannis
Guvernul României s-a întrunit în această seara în ședință, de la ora 20:30. Membrii Executivului au aprobat noile măsuri de relaxare, care vor intra în vigoare din data de 15 mai. De altfel, ele au fost anunțate cu o zi în urmă de președintele Klaus Iohannis.
Astfel, toți românii vor putea răsufla ușurați. De sâmbătă se va renunţa la purtarea măştii în spaţiile deschise. Există însă și anumite excepții. Este vorba de piețe, târguri și stațiile de autobuz. O altă măsură importantă care va fi aprobată presupune eliminarea restricţiilor de circulaţie pe timpul nopţii şi revenirea magazinelor la un program normal.
Anterior ședintei de Guvern, premierul Florin Cîţu a transmis că starea de alertă se prelungește cu încă 30 de zile. El a arătat că orice măsură de relaxare care se va lua trebuie prevăzută într-o nouă hotărâre de Guvern. În același timp va avea loc și o şedinţă a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU).
Anunțul lui Florin Cîțu care îi vizează pe toți românii
„Astăzi (vineri- n.r.), după ce mă întorc de la Suceava, o să avem o şedinţă de Guvern prin care trebuie adoptate câteva măsuri care să intre în vigoare de mâine, cele anunţate. Este vorba de a elimina restricţiile pe timp de noapte, restricţiile pentru magazine, portul măştii în spaţiile deschise şi aşa mai departe.
Pe rând le vom lua pe toate şi le vom explica în hotărâre de Guvern, dar, deocamdată, astăzi decidem pentru 15, pentru ziua de mâine. După aceea urmează cealaltă bornă importantă, la 1 iunie, şi care se va întâmpla dacă avem, ca şi până acum, o rată de vaccinare foarte bună, mai bună decât ne aşteptăm. Pentru că noi am luat această decizie de a lua unele măsuri mai repede de 1 iunie, pentru că am avut succes şi în ceea ce priveşte şi rata de vaccinare şi rata de pozitivare, pentru a arăta românilor că merită să te vaccinezi”, a declarat premierul Florin Cîţu.
Sursă foto: Facebook, Guvernul României