În ședința de Guvern din 30 iunie 2023 a fost aprobată schema de ajutor de stat pentru aplicarea unui program național multianual, INVESTALIM, aferent perioadei 2023-2026 de dezvoltare și modernizare a industriei alimentare, având ca obiectiv susținerea financiară în vederea stimulării producției interne de bunuri alimentare.
Programul INVESTALIM va fi derulat de către Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale, prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Bugetul maxim al Programului INVESTALIM pentru perioada 2023 – 2026 este de aproximativ 600 milioane euro, respectiv 148 de milioane euro anual.
Prin acest program se vor acorda ajutoare de stat regionale pentru susținerea investițiilor în achiziționarea de active pentru înființarea de unităţi noi, extinderea capacităţii unei unităţi existente, diversificarea producţiei prin fabricarea unor produse noi.
Prin această schemă vor fi construite unități de procesare în următoarele domenii:
Prelucrarea și conservarea cărnii
Industria peștelui
Industria cartofilor
Domeniul sucurilor din fructe și legume
Prelucrarea și conservarea fructelor și legumelor
Fabricarea uleiurilor și grăsimilor
Fabricarea produselor lactate și a brânzeturilor
Fabricarea produselor de morărit
Fabricarea pâinii
Fabricarea zahărului
Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de fermă și a animalelor de companie
Criterii principale
Investițiile realizate în cadrul Programului INVESTALIM trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele criterii principale:
a) să aibă o valoare totală, fără TVA, de minimum 2.500.000 lei, respectiv echivalentul a aproximativ 500.000 euro;
b) să demonstreze eficienţa economică şi viabilitatea pe toată durata implementării investiţiei şi încă 5 ani de la data finalizării acesteia;
c) să îndeplinească indicatori cantitativi şi calitativi stabiliți;
d) să genereze contribuţii la dezvoltarea regională, prin plata de taxe şi impozite la bugetul consolidat al statului şi la bugetele locale, pentru perioada implementării investiţiei şi încă 5 ani de la data finalizării acesteia;
e) să genereze un efect multiplicator cuantificabil în economie prin atragerea altor investiții conexe şi dezvoltarea furnizorilor locali de produse şi servicii.
f) întreprinderea are obligaţia de a menţine în stare de funcţionare investiţia iniţială realizată, pentru o perioadă de cel puţin 5 ani de la data finalizării acesteia.
Beneficiarii trebuie să asigure 25% din costuri
Beneficiarii sunt operatori economici constituiți conform Legii nr. 31/1990. Aceștia trebuie să asigure o contribuție financiară de cel puțin 25% din costurile totale ale proiectului de investiții, din resurse proprii, sub o formă care să nu facă obiectul niciunui alt ajutor public.
Pentru asigurarea contribuției proprii, beneficiarii pot contracta finanțări de la instituții de credit. Aceste finanțări se acordă cu respectarea normelor interne proprii ale instituțiilor de credit, în baza unui contract de credit, și sunt garantate de Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN SA.
Cuantumul ajutoarelor de stat acordate prin Programul INVESTALIM se stabilește cu respectarea condițiilor prevăzute de HG 311/2022 privind intensitatea maximă a ajutorului de stat regional în perioada 2022 – 2027, pentru investiţiile iniţiale.
În cadrul Programului, AFIR emite acorduri de finanțare pana la data de 31 decembrie 2026, iar plățile se efectuează pana la 31 decembrie 2031.
Care sunt condițiile
Condiții de eligibilitate ale beneficiarilor Programului INVESTALIM:
a) să realizeze o investiţie în România, în unul dintre sectoarele industriei alimentare;
b) să nu se încadreze în categoria „întreprinderilor în dificultate” definite conform art. 2 alin. (18) din Regulament;
c) să nu se afle în procedură de executare silită, insolvenţă, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operaţională, lichidare sau suspendare temporară a activităţii;
d) să nu facă obiectul unor decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau în cazul în care asemenea decizii au fost emise acestea au fost executate, conform prevederilor legale în vigoare;
e) să nu fi efectuat o relocare către unitatea în care urmează să aibă loc investiţia iniţială pentru care se solicită ajutorul în ultimii doi ani anteriori înregistrării cererii de acord pentru finanţare şi, la momentul înregistrării cererii, oferă un angajament că nu vor face acest lucru pentru o perioadă de până la doi ani după finalizarea investiţiei iniţiale pentru care se solicită ajutorul;
f) să nu înregistreze obligaţii fiscale restante şi alte creanţe bugetare administrate de organul fiscal central, definit potrivit art.1 pct. 31 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.
g) să aibă rentabilitatea cifrei de afaceri mai mare decât zero în unul din ultimele trei exerciţii financiare încheiate;
h) să aibă capitalurile proprii pozitive în ultimul exerciţiu financiar încheiat.