Guvernul a aprobat un proiect privind comparabilitatea comisioanelor aferente conturilor de plăţi

Guvernul a adoptat un proiect de act normativ care va duce la creşterea nivelului de informare şi protecţie a consumatorilor la alegerea unui cont de plată, la schimbarea acestuia, precum şi la deschiderea unuia cu servicii de bază, informează Executivul.


„Actul normativ transpune în legislaţia naţională prevederile Directivei 2.014/92/UE, conţinând aspecte referitoare la transparenţa şi compatibilitatea comisioanelor percepute consumatorilor pentru conturile de plăţi deţinute de aceştia, la schimbarea conturilor de plăţi, la facilitarea deschiderii transfrontaliere de conturi de plăţi, precum şi la deschiderea şi utilizarea conturilor de plăţi cu servicii de bază”, se arată într-un comunicat. 

„Actul normativ stipulează obligativitatea stabilirii unei liste a celor mai reprezentative servicii aferente unui cont de plăţi. Lista va cuprinde termenii şi definiţiile pentru fiecare dintre serviciile identificate, utilizându-se un singur termen pentru fiecare serviciu pentru a se asigura utilizarea unei terminologii standardizate de către prestatorii de servicii de plată, astfel încât consumatorii să înţeleagă şi să compare comisioanele percepute. Lista va cuprinde cel puţin 10 şi cel mult 20 dintre cele mai reprezentative servicii care fac obiectul unui comision, servicii oferite cel puţin de un prestator de servicii de plată la nivel naţional, va integra terminologia standardizată la nivelul Uniunii Europene şi va fi adoptată prin hotărâre a Guvernului”, arată Guvernul. 

Totodată, în textul iniţiativei se face referire la situaţia comisioanelor suportate, astfel încât „prestatorii de servicii de plată vor informa consumatorii gratuit şi cel puţin o dată pe an cu privire la toate comisioanele percepute pentru contul lor de plăţi, inclusiv, dacă este cazul, rata dobânzii pentru descoperitul de cont şi rata dobânzii creditoare”. 


În cazul schimbării conturilor, se indică o procedură clară, rapidă şi sigură prin care prestatorii de servicii de plată vor schimba conturile de plăţi, inclusiv conturile de plăţi cu servicii de bază. 

Tot aici, se menţionează că ANPC este autoritate naţională competentă abilitată să asigure aplicarea şi respectarea dispoziţiilor legii, iar aceasta cooperează cu Banca Naţională a României ori de câte ori este necesar pentru a se respecta prevederile legii, inclusiv în vederea cooperării cu Autoritatea Bancară Europeană. 

<span style=”font-family: ” liberation=”” serif”,=”” „noto=”” georgia,=”” „times=”” new=”” roman”,=”” serif;=”” font-size:=”” 16px;=”” background-color:=”” rgb(238,=”” 238,=”” 238);”=””>De asemenea, proiectul de lege cuprinde dispoziţii referitoare la contravenţii şi sancţiuni, stabilind că reprezentanţii împuterniciţi ai ANPC sunt cei care constată contravenţiile şi aplică sancţiunile, la sesizarea consumatorilor, a asociaţiilor de consumatori ori din oficiu. (Sursa: Agerpres)