Te angajează imediat! Ministerul Sporturilor a venit cu o veste extrem de bună. Reprezentanții instituției au anunțat că Guvernul a adoptat crearea a noi posturi. Despre ce este vorba?
Miercuri seara, Ministerul Sporturilor a anunțat că toate instituțiile din subordine vor avea cu 202 mai multe posturi, după ce Guvernul a aprobat creșterea acestora. Astfel, numărul posturilor va crește de la 2.207 la 2.409.
„Prin adoptarea Hotărârii de Guvern de astăzi, devine posibilă operaționalizarea direcțiilor județene, atât la nivelul Ministerului Sportului, cât și la nivelul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, fiind majorat numărul maxim de posturi pentru direcțiile județene subordonate ambelor ministere”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sportului.
Motivul pentru care posturile au fost suplimentate
Reprezentanții Ministerului Sporturilor au precizat că suplimentarea posturilor a fost necesară pentru completarea numărului minim de posturi, în vederea asigurării funcționalității direcțiilor județene de sport, respectiv a Direcției pentru Sport a Municipiului București, cu scopul predării, pe bază de protocol, a posturilor aferente domeniului tineretului.
”Deși, teoretic, numărul de posturi părea suficient, atât Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, cât și Ministerul Sportului se aflau, practic, în imposibilitatea constituirii structurilor subordonate cu încadrarea și respectarea tuturor dispozițiilor aplicabile pentru asigurarea funcționalității optime a acestora. Ca urmare a faptului că numărul de posturi aprobat era mai mic decât minimul necesar, rezultau entități cu structură de personal deficitară, de exemplu fără responsabili pe audit sau achiziții publice, ceea ce ar fi încălcat prevederile legale în vigoare și ar fi putut atrage sancționarea, ca urmare a verificărilor instituțiilor cu atribuții de control”, arată Ministerul Sporturilor.
Se asigură continuitatea activității
Nu în ultimul rând, reprezentanții Ministerului Sporturilor au mai spus că numărul de posturi asigură continuitatea activității și funcționarea activității de specialitate.
”Grupul de lucru comun al celor două ministere a realizat în lunile septembrie și octombrie o inventariere a situației concrete a personalului real încadrat la nivelul teritoriului și a posturilor existente. Pe baza acestei analize, au fost discutate atât posturile, cât și încadrările fiecărei persoane la nivelul direcțiilor județene MFTES și MS. S-a stabilit numărul de posturi necesar la nivelul structurilor subordonate ambelor ministere, astfel încât să se asigure continuitatea activității, activitatea de audit și, evident funcționarea activității de specialitate”, a mai precizat, miercuri seara, Ministerul Sporturilor.