Petre Daea a informat recent că agenţii economici din România nu mai pot cumpăra cereale din Ucraina. Potrivit explicației oferite de ministrul Agriculturii, măsura se aplică până pe data de 5 iunie.
Ministrul Agriculturii a vorbit recent despre tranzitul cerealelor din Ucraina și riscul ca acestea să rămână în România. Astfel, Petre Daea a venit cu asigurări și a subliniat că „destinația finală este asigurată”.
Petre Daea a venit cu noi informații despre tranzitul cerealelor din Ucraina
„Dacă s-a oprit importul, asta înseamnă că în România agenţii economici din România nu mai pot cumpăra cereale din Ucraina, pentru că aceste cereale nu au venit, nu s-au pus la poarta românului şi luaţi-le de aici. Nu, aceste cereale s-au adus în România pe baza unui contract comercial. Acest lucru nu se mai poate până pe data de 5 iunie. Ce se poate acum şi de aici încolo este acel tranzit.
Tranzitul respectiv înseamnă că pe culoarele de comercializare din România pleacă cu cereale din Ucraina sub control vamal, care vor ajunge la destinaţia finală. Destinaţia finală e asigurată, pe de o parte, prin măsurile pe care le ia vama întrucât pune un sigiliu suplimentar pe care să-l urmărească până la destinaţie. Nu există niciun risc ca din acel culoar de tranzit să rămână cereale în România. Nu este posibil acest lucru”, a declarat Petre Daea la Prima News.
România poate garanta că nu vor avea loc nereguli
De asemenea, acesta a fost întrebat și dacă România poate garanta că nu vor avea loc nereguli pe acest traseu.
„Evident că garantăm, sunt instituţii ale statului responsabile, responsabilizate cu documente, cu legi în ţară care trebuie respectate şi aici nu este benevol, legea este obligatorie şi ea trebuie să fie pusă în aplicare”, a răspuns Petre Daea.
Acesta a fost întrebat dacă o recoltă bună a României ar afecta tranzitul de cereale din Ucraina.
„Nu e vorba de ce crede ministrul, ce face ministrul, pentru că este conştient de faptul că o recoltă nouă, care vine atât din Ucraina, cât şi din România, creează o presiune suplimentară pe gurile de descărcare. În această idee, am avut întâlnire cu ministrul ucrainean şi vom avea în continuare întâlniri în zonă în aşa fel încât să putem optimiza capacitatea aceasta de preluare şi de procesare a grânelor din zonă pe culoarele deschise.
Culoarele de comercializare tradiţionale au fost obturate din cauza războiului şi atunci punându-ne la masă şi căutând soluţii să putem optimiza ieşirea grânelor din România în favoarea fermierilor români şi, evident, să le dăm posibilitatea şi fermierilor ucraineni să ducă grânele unde au nevoie”, a completat Petre Daea.