Vestea momentului pentru milioane de români. Vineri, Guvernul a decis, prin ordonanţă de urgenţă, plafonarea taxei clawback pe primul trimestru al acestui an.
Astfel, plafonarea taxei clawback pe primul trimestru al acestui an va fi la nivelul trimestrului IV din 2019, respectiv la 27,65%.
Anunțul a fost făcut de şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.
Potrivit acestuia, prin acestă ordonanță „se reglementează plafonarea valorii procentului aferent taxei de clawback”.
„A fost adoptată o ordonanţă de urgenţă privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii (…). Potrivit acestei ordonanţe, se reglementează plafonarea valorii procentului aferent taxei de clawback, a taxei trimestriale pentru trimestrul I al acestui an la nivelul trimestrului IV al anului trecut, respectiv 27,65%. Reglementarea are ca scop plafonarea acestei contribuţii, pentru că într-o altfel de situaţie, creşterea acestei contribuţii la un nivel care nu ar putea fi susţinut ar provoca discontinuităţi în asigurarea tratamentului pacienţilor şi în asigurarea medicamentaţiei necesare”, a declarat Ionel Dancă, vineri, la Palatul Victoria.
Tot vineri au fost anunțate o parte din măsurile adoptate de Guvern în şedinţa de joi.