Un număr mare de elevi se află în situație de eșec școlar sau abandonează/ părăsesc timpuriu școala, frecventarea școlii fiind direct influențată de condițiile socio-economice defavorabile, se arată într-un proiect de lege care solicită măsuri imediate. În consecință, Ministerul Educației inițiază un proiect în valoare de 66 de milioane de lei.
Ministerul Educației supune dezbaterii un proiect de OUG prin care le este acordată gratuit elevilor și preșcolarilor o masă caldă în fiecare zi, în valoare de 10 lei.
Masa caldă va fi acordată copiilor din 100 de școli.
Situația cere măsuri imediate
”Caracterul de urgență al actului normativ este impus de: faptul că fiecare copil al României are dreptul la educaţie, însă statutul socio-economic al familiilor din care provine mare majoritate a copiilor de vârstă şcolară nu le permite nici măcar asigurarea zilnică a unui pachet pentru a fi prezenţi la orele de curs, aspect ce constituie o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, impunându-se adoptarea de măsuri imediate pe calea Ordonanţei de urgenţă”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de ordonață de urgență.
Măsura va fi aplicată odată cu intrarea în vigoare a OUG și până la finele anului 2020.
Acces egal la educație
”Pentru menţinerea sănătăţii preşcolarilor şi elevilor în cadrul Programului – pilot se vor distribui numai produse alimentare obţinute în unităţi autorizate/ înregistrate sanitar – veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, în conformitate cu prevederile legislaţiei sanitar – veterinare şi pentru siguranţa alimentelor în vigoare”, mai arată sursa citată.
Inințiatorul mai arată că aplicarea a acestui proiect pilot prevăzut de OUG va asigura premisele accesului egal și nediscriminatoriu la educație al tuturor copiilor, indiferent
de mediul rezidențial de apartenență sau de situația socio-economică, informează digi24.ro.
Valoarea totală a proiectului
Nevoia unui astfel de proiect a apărut și în contextul în care un număr mare de elevi se află în situație de eșec școlar sau abandonează/ părăsesc timpuriu școala, frecventarea școlii fiind direct influențată de condițiile socio-economice și geografice defavorabile (distanțe mari și/sau trasee dificile de la domiciliu la unitatea de învățământ, lipsa mesei de prânz).
100 de școli din toată țara se află pe lista Ministerului Educației care pot implementa proiectul-pilot de acordarea unei mese calde elevilor. Valoarea totală a proiectului este de peste 66 de milioane de lei.