Potrivit proiectului de lege a bugetului de asigurări sociale, în 2015, vor fi 4,68 milioane de pensionari ai sistemului public de asigurări şi 152 mii de pensionari ai ministerelor Apărării, Internelor şi Serviciului Român de Informaţii (SRI).
Conform modificărilor aduse azi de guvern, pensiile se plătesc din sumele alocate la bugetul de stat prin bugetele MApN, MAI și SRII, iar angajatul va plăti lunar o cotă de contribuție egală cu cota de contribuție individuală de asigurări sociale, sumă ce va fi vărsată la bugetul de stat. Baza lunară de calcul a contribuției individuale este solda lunară brută sau salariul lunar brut, anunţă guvernul.
Sistemul de pensii militare nu va mai fi un sistem contributiv, angajatorul nefiind obligat să plătească contribuția aferentă acestuia.
Proiectul de Lege instituie reglementări prin care se revine, de principiu, la regulile care caracterizau sistemul pensiilor militare de stat. Vor exista pensii de serviciu, pensii de invaliditate și pensii de urmaș. Pensiile de serviciu vor fi: pensia de serviciu pentru limită de vârstă (în care limitele sunt cele prevăzute de legislația actuală și cresc, gradual, de la 55 de ani la 60 de ani), pensia anticipată și pensia anticipată parțială.
De asemenea, se revine la principiile de stabilire a pensiilor potrivit legislației specifice categoriilor de personal cu statut special din instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională, în vigoare până la data de 01.01.2011. Pensiile aflate în plată, stabilite în temeiul Legii nr. 263/2010, pentru cadrele militare trecute în rezervă în intervalul cuprins între 01.01.2011 și data intrării în vigoare a prezentei legi, se recalculează potrivit reglementărilor cuprinse în aceasta.În cazul pensiilor care, prin noul mod de calcul, s-ar diminua, se păstrează cuantumul actual.