Guvernul a aprobat, miercuri, restructurarea şi reorganizarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), printr-o hotărâre care extinde atribuţiile instituţiile, astfel încât ministerul a devenit autoritate de promovare a brandului şi va aviza singur formarea profesională. Noul act normativ privind restructurarea şi reorganizarea MDRT modifică şi completează o hotărâre de guvern din 2009 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei. "Atribuţiile ministerul
Guvernul a aprobat, miercuri, restructurarea şi reorganizarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), printr-o hotărâre care extinde atribuţiile instituţiile, astfel încât ministerul a devenit autoritate de promovare a brandului şi va aviza singur formarea profesională.
Noul act normativ privind restructurarea şi reorganizarea MDRT modifică şi completează o hotărâre de guvern din 2009 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei.
„Atribuţiile ministerului au fost completate prin îndeplinirea rolului de autoritate naţională responsabilă cu elaborarea, coordonarea şi implementarea programului pentru definirea şi promovarea brandului turistic naţional şi acordarea avizului tehnic de specialitate pentru programele de formare profesională aferente profesiilor/ocupaţiilor din sectorul turism, hoteluri, restaurante, pentru care există cerinţe speciale la organizarea pregătirii profesionale. La nivelul ministerului, a fost înfiinţată Direcţia Generală Turistică, care va gestiona domeniul turismului în integralitatea sa (investiţii, promovare, autorizare, control, privatizare şi post-privatizare)”, se arată într-un comunicat al MDRT.
Totodată, prin acest act au fost restructurate şi desfiinţate zece posturi aferente cabinetelor secretarilor de stat, posturi care se adaugă celor 158 restructurate în luna mai, conform sursei citate.
Potrivit proiectului de hotărâre de guvern, ministerul va deveni autoritate de implementare a promovării brandului turistic al României şi va fi singura instituţie care acordă avizele pentru formarea profesională în domeniu, şi nu alături de ministerele Educaţiei şi Muncii, precum în prezent.
Brandul turistic al României a fost lansat la sfârşitul lunii iulie la Shanghai, iar bugetul alocat pentru promovarea acestuia în următorii trei ani este de aproximativ 74 milioane de euro, bani din fonduri UE.
SURSA: Mediafax