Guvernul a extins, printr-o hotărâre, lista medicamentelor compensate şi gratuite cu alte 19 molecule inovatoare, necesare pacienţilor care suferă de boli grave, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.
„Guvernul a extins lista medicamentelor compensate şi gratuite de care beneficiază asiguraţii cu sau fără contribuţie personală în sistemul public de sănătate, printr-o hotărâre de guvern propusă de Ministerul Sănătăţii, prin care au fost introduse în listă alte 19 molecule inovatoare. Sunt necesare pacienţilor care suferă de boli grave, cum ar fi infecţia HIV/SIDA şi tratamentul post-expunere. Mai există diabetul zaharat, boli neurologice degenerative şi inflamator imune, pentru tratamentul bolnavilor incluşi în programul naţional de oncologie, în programul naţional de diagnostic şi tratament pentru boli rare şi sepsis sever, programul de transplant medular, programul de transplant renal şi transplantul combinat de rinichi şi pancreas”, a spus Nelu Barbu, la Palatul Victoria, citat de Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al Executivului a explicat că printre cele 19 molecule inovatoare aprobate pentru compensare se numără şi „un nou tip de tratament pentru pacienţii cu imunodeficienţă primară” şi a adăugat că tratamentul poate fi administrat şi acasă.
„De asemenea, foarte important, pe listă se regăseşte şi un tratament inovatoare aşteptat de pacienţii cu atrofie musculară spinală”, a arătat Nelu Barbu.