Guvernul va adopta, în şedinţa de joi, proiectul "Solidaritatea", prin care vor fi organizate tabere gratuite pentru copiii şi pentru tinerii proveniţi din familiile afectate de inundaţii, a anunţat premierul Viorica Dăncilă.
„Ne preocupă situaţia copiilor din familiile afectate de inundaţii. La propunerea Ministerului Tineretului, vom aproba astăzi proiectul ‘Solidaritatea’, prin care vom organiza tabere gratuite pentru copiii şi pentru tinerii proveniţi din familii ale căror case au fost afectate de inundaţiile din această perioadă”, a declarat Dăncilă la începutul şedinţei de Guvern.
Ea a precizat că Ministerul Tineretului şi Sportului oferă 1.500 de locuri în centrele de agrement pentru organizarea acestor tabere.
Totodată, şefa Executivului a mulţumit forţelor de intervenţie pentru solidaritatea şi profesionalismul de care au dat dovadă pe perioada inundaţiilor.
„Situaţia în ţară revine la normal. Vreau să le mulţumesc încă o dată forţelor de intervenţie, care au dat dovadă de solidaritate şi profesionalism în toată această perioadă”, a mai spus Dăncilă.
Totodată, Guvernul a aprobat astăzi, 12 iulie, printr-o hotărâre, acordarea unor ajutoare de urgență în valoare de 108,67 de milioane de lei pentru unităţi administrativ-teritoriale din 25 de judeţe afectate de calamităţile naturale produse în perioada martie-iulie 2018.
Ajutoarele de urgenţă vor fi utilizate pentru realizarea unor lucrări de refacere a infrastructurii locale, iar sumele necesare fiecărei localităţi au fost solicitate de către autorităţile publice locale din cele 25 de judeţe şi vor fi asigurate din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018.
Creşterile semnificative de niveluri şi debite pe unele cursuri de apă, caracterul torenţial al ploilor și topirea zăpezii au produs inundaţii şi pagube materiale pe raza teritorială a unor localităţi din judeţele Alba, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Dâmboviţa, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vaslui, Vâlcea, Vrancea.