Ministerul Sănătății informează că bugetul său a fost suplimentat cu peste 45 de milioane de lei, după ce Guvernul a hotărât să ia măsuri pentru achiziționarea de noi medicamente și echipamente necesare în tratarea persoanelor afectate de COVID.
Potrivit comunicatului transmis de Ministerul Sănătății, suma de 45.405.000 lei este asigurată din Fondul de rezervă bugetară, pus la dispoziția Guvernului pe anul 2020, conform unui comunicat al Ministerului Sănătății.
Trebuie menționat că o parte din sumă va fi destinată acordării unui ajutor umanitar gratuit pentru Republica Moldova, ca urmare a nevoilor identificate la nivelul sistemului sanitar din acest stat.
Informațiile transmise de Ministerul Sănătăţii
„Din aceste fonduri vor fi achiziţionate, de către Ministerul Sănătăţii, medicamente şi materiale sanitare care asigură prevenţia şi tratarea afecţiunilor asociate COVID-19 pentru pacienţii internaţi în unităţile sanitare din România.
Va fi achiziţionat şi medicamentul Remdesivir necesar pentru tratamentul pacienţilor critici care necesită oxigen suplimentar, singurul medicament autorizat la acest moment la nivel european pentru tratamentul specific al infecţiei cu SARS-CoV-2, în baza contractelor subsecvente încheiate de Ministerul Sănătăţii şi producător, ca urmare a achiziţiei centralizate realizate de Comisia Europeană, pentru statele membre UE şi producător”, este transmis în comunicat.
De asemenea, banii vor fi utilizaţi şi pentru achiziţia de măşti de protecţie de tip FFp2 pentru personalul medico-sanitar.
Bilanţ COVID-19, 17 decembrie
Până astăzi, 17 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 577.446 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 477.139 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.697 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.035 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 13.969 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 16.12.2020 (10:00) – 17.12.2020 (10:00) au fost raportate 107 decese (57 bărbați și 50 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.