Industria uleiului este una dintre putinele ramuri ale economiei romanesti care dupa 1990 a avut o evolutie pozitiva. Suprafetele cultivate cu floarea-soarelui s-au dublat in ultimii zece ani, iar productiile obtinute au inregistrat si ele cresteri substantiale. Favorabila a fost si cererea continua de ulei brut pe piata externa, Romania exportand circa 100 -200.000 tone/an. Devenit din ce in ce mai rentabil, acest sector a atras investitii, incepand cu anul 1994, de peste 50 milioane de dolari, bani ce s-au dus atat in retehnologizarea liniilor de fabricatie existente, cat si in procurarea de instalatii si tehnologii noi. In prezent, functioneaza 17 fabrici de ulei, toate in sistem privat, cu o capacitate totala de prelucrare a semintelor de floarea- soarelui de 1,4 milioane tone/an. Capacitatea totala anuala de rafinare a uleiului este de peste 400.000 tone, iar cea de imbuteliere, de circa 250.000 tone.
Materia prima folosita in industria uleiului este asigurata in principal de pe piata interna. In 1999, a fost obtinuta cea mai mare recolta de floarea-soarelui din istoria agriculturii romanesti, de peste 1,3 milioane tone. Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor estimeaza ca anul acesta se va obtine o productie de floarea-soarelui de doar 750 -800 000 tone (din cauza secetei care a dus la calamitarea a 45% din suprafata cultivata cu aceasta planta), din care prin industrializare se pot obtine maximum 295.000 tone ulei rafinat.
Stop exporturilor de seminte
Conform Organizatiei patronale din industria uleiului – ULPROD, la nivelul intregii tari, consumul de ulei rafinat este de 260.000 tone/an (aici intrand atat ceea ce consuma populatia, cat si ceea ce se foloseste in producerea de margarina, maioneza si alte produse obtinute in industria uleiului). Fabricile de ulei ar putea asigura la limita acest necesar, in conditiile in care toata productia de floarea-soarelui se va indrepta catre procesatori (nimic la export). Exportul de seminte de floarea-soarelui a fost liberalizat in 1997, conform intelegerilor cu Banca Mondiala. Statisticile MAAP arata ca, din acel an, Romania a inceput sa exporte circa 300.000 tone pe an samanta de floarea soarelui. 1999 a fost an record la export, peste 500.000 tone de floarea-soarelui.
Pentru unii producatori de ulei exportul de samanta de floarea-soarelui este mult mai rentabil decat fabricarea produsului finit. Preturile sunt de peste 200 de dolari pe tona, iar banii se obtin rapid. Dupa cum sustin surse din Ministerul Agriculturii, o astfel de politica duce fabrica de la Rosiori, unde are actiuni Ioan Niculae, patronul InterAgro SA.
Insa in marea lor majoritate, patronii fabricilor de ulei sunt interesati de procesare si rafinare. Patronatul din aceasta ramura cere Guvernului Nastase sa ia masuri urgente, printre care interzicerea exportului de samanta de floarea-soarelui, in urmatoarele trei luni (perioada propice exportului). Cerinta ULPROD este imbratisata de guvernanti. MAAP sustine ca o astfel de masura va impiedica aparitia unei crize a uleiului pe piata romaneasca si va asigura un grad superior de utilizare a capacitatilor de productie.
Culturile de floarea-soarelui au avut de suferit si pe plan mondial. Productia insumata a celor mai mari producatori din emisfera sudica, Rusia si Ucraina, a atins in acest an cel mai scazut nivel din ultimii trei ani: 6,5 milioane tone, fata de 7,38 milioane tone in 2000 si 6,9 milioane tone in 1999. Numai ca in aceste tari procesatorii sunt protejati prin taxe la export de 23-30%.
La mijlocul lunii august, premierul arata angrosistilor de marfuri alimentare o pisica noua, anuntand punerea pe piata, de la rezerva de stat, a 11 mii de tone de ulei si 21 mii tone de zahar, pentru a contracara preturile speculative. Fara sa se sperie prea mult de cacealmaua guvernamentala, angrosistii si-au facut numarul, ca la oricare alt inceput de toamna, cand varful consumului coincide cu trecerea la procesarea materiei prime din noua recolta: au stocat untdelemnul asteptand saltul preturilor, ceea ce s-a si intamplat. La o crestere a pretului semintelor de floarea-soarelui din noua recolta cu o mie de lei (4.800 lei fata de 3.800 lei anul trecut), litrul de ulei a saltat cu 5-6.000 lei, inca de la sfarsitul lunii august. Nu este clar cat de ferme erau intentiile dlui Nastase de a mentine pretul uleiului, dar procesatorii n-au fost interesati sa preia de la rezerva de stat materie prima la pretul vechi pentru a o restitui dupa o luna la noul pret. Ca urmare, singurul efect evident al fluturarii pisicii a fost panicarea populatiei, care a luat cu asalt magazinele, ca pe vremea Impuscatului. Lucrurile au mers pana acolo incat, pentru a face fata pensionarilor si speculantilor, supermarketuri respectabile cum sunt Billa si Gima n-au gasit alta solutie de a proteja rafturile cu ulei oferit la preturi promotionale (19.000 lei) decat prin afisarea unui avertisment incredibil: „Nu vindem decat 5 litri ulei de persoana”. Dar escalada preturilor la zahar si ulei abia a inceput si nu se va domoli decat dupa Sfintele Sarbatori de iarna. Ca de obicei, consumatorii vor deconta si recolta slaba, si ineficienta, si costul programelor de restructurare. Dorinta, altminteri legitima, a Guvernului de a salva, in al 13-lea ceas, industria auto-
htona a zaharului va duce la scumpirea acestui produs cu circa 50%. Pentru ca zaharul brut adus din Brazilia este prea ieftin in raport cu dulcea sfecla romaneasca, Guvernul il va taxa in vama, iar importurile vor fi contingentate si distribuite ca un fel de premii procesatorilor care finanteaza culturile agricole autohtone. MAAP va avea sansa sa demonstreze, pentru prima oara, ca schemele de acest fel au si alt rost decat sa umple buzunarele prietenilor, neamurilor si clientelei de tot felul.
