Potrivit sursei citate, documentul îşi propune să vină cu soluţii inovatoare de dezvoltare economică pentru clasa de mijloc la sate, prin valorificarea fondurilor europene, simplificarea legislativă, implementarea măsurilor deja existente introduse de reforma Politicii Agricole Comune (orientate spre agricultura de mijloc) şi implementarea unor măsuri noi, precum acordarea de vouchere pentru zilieri şi meşteşugari independenţi (metodă simplificată de plată a taxelor), dezvoltarea învăţământului profesional şi tehnic agricol, implementarea programul Naţional 'Primul Utilaj Agricol', constituirea unor instrumente de garantare şi creditare din surse naţionale (inclusiv microcreditare) şi dezvoltarea economiei rurale prin eco şi agro-turism.
"Acum 6 ani, când am început să pregătim Reforma Politicii Agricole Comune, m-am gândit la un moment ca acesta. Ceea ce am făcut acolo, la Bruxelles, îmi doream să se vadă peste câţiva ani de zile, în România. Ceea ce noi facem acum se bazează pe Reforma Politicii Agricole Comune şi pe ceea ce a fost gândit de Guvernul anterior care a început să pregătească Programul Naţional de Dezvoltare Rurală pentru a implementa reforma. Prin acest pachet preluăm măsurile care au fost gândite şi le adaptăm, întărim şi implementăm efectiv. De ce clasă de mijloc? Pentru că avem o agricultură bipolară de câţiva ani. Avem ferme foarte mari în anumite zone, dar, din păcate, în zonele agricole mari avem şi "pungile de sărăcie" foarte mari, având la extrema cealaltă, fermele de subzistenţă", a afirmat premierul.
Acesta a precizat că nu există ţară care să nu se bazeze pe ferma de familie, care în România lipseşte.
"De aceea ne-am fixat nişte ţinte clare şi dorim să demarăm câteva proiecte concrete în acest an', a spus prim-ministrul în discursul de lansare a pachetului pentru 'Dezvoltarea clasei de mijloc la sate'.
Vizita a început cu o întâlnire cu autorităţile locale, pe teme legate de administraţia publică locală şi de modul în care pot fi folosite fondurile europene, şi a continuat pe teren, la mici ferme, afaceri non-agricole şi proiecte de infrastructură cu fonduri europene ce constituie exemple de bună practică în comuna Ciugud.
În cursul după-amiezei, la căminul cultural din satul Drîmbar, comuna Ciugud, în cadrul conferinţei, a fost prezentat conţinutul pachetului de măsuri pentru "Dezvoltarea clasei de mijloc la sate".
"Ciugud este o comună în care s-au întâmplat multe lucruri cu fonduri europene în ultima perioadă. Mi se pare un exemplu bun referitor la modul în care pot fi folosite integrat diferite măsuri din programul de dezvoltare rurală, pentru a crea un concept de dezvoltare şi nu doar pentru a finaliza un proiect, ici şi colo. Avem nevoie de integrare la nivel local. Acest lucru nu se poate face din birou, de la Bucureşti; de aceea, mi se pare potrivit să lansăm "Pachetul de măsuri pentru dezvoltarea clasei de mijloc la sat" într-un loc unde s-au întâmplat deja multe lucruri pozitive", a declarat prim-ministrul Dacian Cioloş referitor la alegerea comunei Ciugud ca loc de lansare a pachetului. AGERPRES