Guvernul a majorat sporurile acordate angajaţilor din armată, servicii de informaţii, penitenciare

Guvernul a majorat sporurile acordate personalului militar, din serviciile de informaţii, din apărare şi penitenciare.

Sporurile au fost majorate prin ordonanţă de urgenţă aprobată în şedinţa de miercuri.

Ordonanţa modifică salarizarea pe acest an a bugetarilor.

Actul normativ a fost iniţiat de ministrul de Interne, Gabriel Oprea, vicepremier pentru securitate naţională, şi de Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Ministerul Apărării şi Ministerul Justiţiei.

Ordonanţa este aprobată în contextul în care, săptămâna trecută, mai multe surse declarau că atât ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, cât şi directorul Direcţiei Buget din Finanţe, Gheorghe Gherghina, au susţinut în Guvern că nu există resurse pentru a acoperi majorarea de sporuri pentru personalul militar, avută în vedere de Executiv, ceea ce a atras critici din partea ministrului de Interne, Gabriel Oprea, care a cerut schimbarea din funcţie a cel puţin unuia dintre cei doi oficiali.

Luni, atât Voinea, cât şi Gherghina au fost numiţi în Consiliul de Administraţie al BNR şi urmează să părăsească Guvernul, iar surse oficiale afirmă că, spre deosebire de săptămâna trecută, ordonanţa are acum atât avizul Ministerului Finanţelor, cât şi pe cel al ministrului pentru Buget.

La finalul şedinţei de miercuri a Guvernului, într-un comunicat transmis de Ministerul Afacerilor Interne se arată că ordonanţa de urgenţă a  fost adoptată la propunerea viceprim-ministrului pentru securitate naţională, Gabriel Oprea, şi stabileşte că militarii, poliţiştii şi ceilalţi angajaţi din  instituţiile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională vor putea fi plătiţi, de la 1 iulie 2014, pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal şi de sărbătorile legale, cu o majorare de 75% din salariul de bază, proporţional cu timpul efectiv lucrat în zilele respective, în cazul neacordării de timp liber corespunzător.

Până în prezent, legislaţia permitea recuperarea muncii prestate în  zilele nelucrătoare şi sărbătorile legale doar prin timp liber. Ministerul susţine însă că, dat fiind numărul redus al efectivelor acestor instituţii raportat la numărul misiunilor, acordarea de timp liber după munca prestată în aceste condiţii putea afecta funcţionarea normală a sistemului de apărare, ordine publică şi securitate naţională.

"În aceste condiţii, acolo unde angajatorul nu poate acorda compensarea cu timp liber corespunzător, cei care au muncit în zilele libere vor primi o majorare de 75% din salariul de bază, proporţional cu timpul lucrat în acele zile, prin raportare la durata programului normal de lucru din respectiva lună", se arată în comunicat.

Ministerul mai arată că această problemă reprezintă una dintre temele constante ale dialogului sindical, poliţiştii, jandarmii sau pompierii militari fiind de cele mai multe ori în situaţia de a acumula foarte multe ore de muncă peste programul normal de lucru, şi că instituţiile din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională nu pot funcţiona în baza unui program de lucru normal, activitatea acestora fiind una cu caracter permanent.

"Numai în acest an angajaţii acestor instituţii au avut de gestionat o serie de situaţii de ordine publică, de urgenţe civile sau generate de condiţiile meteorologice, care au presupus prezenţa permanentă în mijlocul comunităţilor, cum au fost căderile abundente de zăpadă de la începutul anului, inundaţiile grave din primăvară, gestionarea ordinii publice în timpul campaniei electorale din luna mai sau a altor numeroase evenimente care ar fi putut afecta ordinea şi liniştea publică", se mai afirmă în comunicat.

Săptămâna trecută, surse oficiale au declarat că Guvernul intenţionează să majoreze sporurile acordate personalului militar, din serviciile de informaţii, din apărare şi penitenciare şi să reducă norma de ore pentru profesori, ceea ce ar genera venituri mai mari pentru aceştia, din ore suplimentare.

La acel moment, sursele citate au precizat că, dacă vor fi aprobate, măsurile vor fi aplicate din semestrul al doilea al acestui an, fără însă să aibă acordul experţilor Fondului Monetar Internaţional.

Ordonanţa modifică un articol aprobat în 2013 şi care până în prezent a stabilit că, pentru anul 2014, pentru personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, indemnizaţiile, compensaţiile, sporurile, primele, ajutoarele, plăţile compensatorii, despăgubirile, compensaţiile lunare pentru chirie şi alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare se stabilesc în raport cu nivelul bazei de calcul al acestora utilizate pentru luna decembrie 2011.

În luna decembrie 2011, nivelul remuneraţiilor a fost drastic tăiat pe fondul crizei economice.

Sursele au arătat atunci că articolul din ordonanţa din 2013 ar urma să fie modificat prin introducerea unei noi baze de calcul, care să permită creşterea veniturilor militarilor.

În sectorul militar şi învăţământ lucrează câteva sute de mii de persoane.

SURSA: Mediafax