În ședința de miercuri, Guvernul a aprobat o importantă Ordonanță de Urgență. Este vorba despre proiectul Ministerului Muncii, care vizează beneficiarii de ajutor social.
”Guvernul a aprobat Ordonanţa de urgenţă care modifică şi completează Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat şi Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. Principalele modificări vizează stimularea participării pe piaţa muncii a beneficiarilor de ajutor social, prevenirea dependenţei de acest beneficiu, precum şi măsuri pentru reducerea şomajului în rândul tinerilor NEET (care nu au loc de muncă, nu urmează o formă de învăţământ şi nu participă la activităţi de formare profesională)”, a transmis, miercuri, Ministerul Muncii, într-un comunicat de presă.
Surca citată a precizat că scopul noilor reglementări este de a susţine persoanele care vor să iasă din starea de vulnerabilitate, asigurându-le acces la educaţie şi calificare, precum şi sprijin financiar, prin decontarea transportului pentru cei care merg la şcoală şi prelungirea ajutorului social pentru cei care se angajează.
• Menţinerea ajutorului social, timp de încă 6 luni din momentul angajării, dacă beneficiarul se angajează pentru o perioadă de cel puţin 24 luni. În cazul în care contractul de muncă al unui beneficiar încetează din iniţiativa angajatorului în mai puţin de 24 de luni, sumele acordate cu titlu de ajutor social nu vor constitui debit şi nu vor fi recuperate. În schimb, dacă raporturile de muncă încetează din motive imputabile angajatului, sumele acordate cu titlu de ajutor social vor fi recuperate pe întreaga perioadă.
• Posibilitatea ca persoanele beneficiare de ajutor social să urmeze cursuri de tip ”A doua şansă”, la recomandarea agenţiei judeţene pentru ocuparea forţei de muncă. Refuzul de participare va conduce la încetarea ajutorului social şi interzicerea solicitării unui nou drept pentru o perioadă de 12 luni, ca şi în cazul refuzului unui loc de muncă.
• Introducerea obligativităţii prezentării persoanelor apte de muncă beneficiare de ajutor social la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, pentru aplicarea măsurilor de stimulare a ocupării, din 6 în 6 luni sau ori de câte ori sunt solicitate. Neprezentarea la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă se va asimila refuzului unui loc de muncă şi va conduce la încetarea ajutorului social şi posibilitatea depunerii unei noi solicitări după o perioadă de 12 luni. Această obligaţie a existat şi anterior, până în anul 2016, şi a fost reintrodusă pentru menţinerea legăturii între serviciile de ocupare şi beneficiarii de ajutor social.
• Decontarea transportului pentru persoanele apte de muncă din familiile beneficiare de ajutor social care urmează cursurile programului ” A doua şansă”, la o distanţă mai mare de 5 km faţă de locuinţă. Se propune decontarea, către autorităţile administraţiei publice locale, a sumei de 500 lei/persoană/semestru şcolar, din bugetul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, prin Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi agenţiile teritoriale.
Cine va beneficia de ajutor social
Ministerul estimează că anul acesta vor beneficia de măsura prelungirii acordării ajutorului social aproximativ 10.000 persoane, iar de includerea în programul ”A doua şansă”, aproximativ 5.000 de beneficiari.
În ceea ce priveşte Legea nr. 76/2002, principala modificare adusă acesteia prin ordonanţa de urgenţă constă în faptul că a fost extinsă grupa de vârstă pentru care se aplică măsurile destinate tinerilor NEET, de la 16 – 25 de ani, cât este în prezent, la 16 – 30 de ani.
Acest lucru va permite includerea unui număr mai mare de tineri care nu au loc de muncă, nu urmează o formă de învăţământ şi nu participă la activităţi de formare profesională în proiectele cu finanţare din fonduri europene nerambursabile.
Aproximativ 2.000 de tineri NEET vor beneficia în acest an de măsuri finanţate din bugetul asigurărilor de şomaj, impactul financiar fiind estimat la 5.625.000 lei.