Ce s-a decis cu privire la comasare? Autoritățile au luat în considerare mai multe măsuri pentru organizarea și desfășurarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 și a alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2024.
Guvernul a pregătit mai multe măsuri importante pentru comasare
Guvernul României adoptă o Ordonanţă de Urgenţă pentru comasarea alegerilor în România, conform surselor Capital. Documentul vizează mai multe puncte importante.
În primul rând, alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 și pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2024 se desfășoară în ziua de duminică, 9 iunie 2024.
De asemenea, alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 și alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2024, denumite în continuare, generic, alegerile din data de 9 iunie 2024, se organizează în conformitate cu prevederile Legii nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, republicată, cu modificările ulterioare, respectiv ale Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență.
Perioada electorală pentru alegerile din 9 iunie 2024 începe pe data de 12 martie
Totodată, perioada electorală pentru alegerile din 9 iunie 2024 începe la data de 12 martie 2024. Aceasta se încheie în termen de 3 zile de la publicarea rezultatului alegerilor în Monitorul Oficial al României, Partea 1, potrivit dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare, precum și ale art. 40 din Legea nr. 115/2015, cu modificările și completările ulterioare, potrivit ordonanței de urgență.
Lista comună PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare ar putea fi deschisă de o femeie independentă
În altă ordine de idei, lista comună PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare ar putea fi deschisă de o femeie independentă. Marcel Ciolacu a oferit mai multe informații despre acest subiect.
Mai precis, premierul a propus ca lista de europarlamentare să fie deschisă de o femeie care să fie independentă de cele două partide.
Chestionat cu privire la posibilitatea ca Luminița Odobescu să fie cea care va deschide lista comună PSD-PNL, liderul PSD a menționat că încă nu s-a luat o decizie în privința persoanei care va fi plasată în fruntea listei.