Printr-o Ordonanţa de Urgenţă adoptată de Executiv s-a decis și suspendarea cu şase luni a conversiei în numerar a despăgubirilor, precum şi evaluarea imobilelor pentru care trebuie acordate despăgubiri. În plus, premierul Mihai Răzvan Ungureanu a sesizat Parchetul cu privire la neregulile constatate în cadrul auditului realizat la ANRP, unde peste 80% dintre dosarele soluţionate pe fond funciar nu aveau ataşate certificatele de moştenitor.
S-au găsit nereguli grave în repartizarea pentru soluţionare a dosarelor de despăgubire, fără criterii, iar în urma verificărilor s-a constatat că în cazul a circa 80% din cazurile pentru care s-au emis certificate de despăgubire pe fond funciar lipseau de la dosar certificatele de moştenitor, a spus Danilescu.
Ea a precizat că din cele 38.000 de dosare înregistrate pentru perioada 2005-2007, circa 21.000 nu au fost repartizate spre analiză, iar restul de 17.000 de dosare, deşi au fost repartizate, nu au fost analizate şi soluţionate.
Dorina Danielescu, fost procuror-şef DIICOT, a fost instalată la conducerea ANRP în octombrie 2011, după ce Crinuţa Nicoleta Dumitrean a demisionat de la conducerea instituţiei.
Demisia lui Dumitrean a survenit arestării vicepreşedintelui ANRP Remus Baciu într-un dosar de corupţie, acesta fiind acuzat că ar fi primit peste 400.000 de lei în schimbul urgentării soluţionării anumitor dosare de despăgubire a unor foşti proprietari de imobile naţionalizate.
Guvernul a suspendat pentru șase luni emiterea titlurilor de despăgubire în cazul imobilelor naţionalizate
13 martie 2012, 17:25
Ultima modificare în 13 martie 2012, 19:25
Guvernul a decis, marţi, suspendarea pentru şase luni a emiterii titlurilor de despăgubire în cazul imobilelor naţionalizate, după ce, în urma unui audit intern s-au găsit nereguli grave în soluționarea dosarelor de despăgubire, a anunțat preşedintele Agenției Naționale pentru Restituirea Proprietăților, Dorina Danilescu.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Avon a vândut aproximativ 20 de milioane de produse în România, în 2011
- Mâncăm fructe româneşti! Trei sferturi din fructele consumate de români sunt din producţie autohtonă
- Boom-ul brazilian a crescut traficul aeroportului londonez Heathrow
- Bilanţul trişorilor de pe piaţa muncii: amenzi duble, contestaţii triple
- Micile afaceri „fresh” storc profit din livezile de meri
- Cel mai competitiv oraş din lume
- Pentru că a primit foarte multe cereri, IKEA ar putea deschide noi magazine în România
- Şeful Volkswagen, cel mai bine plătit director din Germania
- Bulgarii fac excedent comercial de 321 milioane de euro cu România
- Nou record istoric la împrumuturile Finanţelor: 5,27% pe un an