Guvernul alocă 210 milioane euro pentru modernizarea spitalelor. Nicolae Ciucă: Românii aşteaptă servicii de sănătate mai bune

Sursă: Facebook, Guvernul României

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat în cadrul ședinței de Guvern de marți, 31 ianuarie, că va aproba un proiect de lege prin care se asigură aproximativ 210 milioane de euro pentru reabilitarea şi modernizarea unor spitale.

Executivul urmează să aprobe în şedinţa de marţi, 31 ianuarie, un proiect de lege privind contractarea a două împrumuturi de la Banca Europeană de Investiţii, în valoare totală de aproximativ 1.440 milioane de lei, pentru lucrări de investiţii, reabilitări, consolidări şi dotări aferente a 26 de unităţi spitaliceşti din mai multe judeţe şi municipiul Bucureşti.

„Ştim cu toţii că cetăţenii români aşteaptă servicii de sănătate mai bune, aşteaptă modernizarea sistemului de educaţie.

Astăzi aprobăm un proiect de lege prin care asigurăm cheltuirea a aproximativ 210 milioane de euro pentru reabilitarea şi modernizarea unor unităţi spitaliceşti şi în felul acesta cred că, dincolo de componenta de infrastructură din spitale, avem în vedere şi partea de asigurare şi îmbunătăţire a serviciilor medicale şi a relaţiei dintre pacient şi medic”, a declarat Nicolae Ciucă la începutul ședinței de Guvern.

Noi norme metodologice în sistemul de sănătate

De asemenea, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a spus că pe ordinea de zi se mai află un proiect de lege privind introducerea noului contract cadru care asigură noi norme metodologice în sistemul de sănătate.

„Sperăm să poată să îmbunătăţească accesul la servicii de sănătate pacienţilor din România şi, de asemenea, un lucru extrem de important, clarifică datele şi informaţiile cuprinse în dosarul electronic de sănătate al pacientului.

Ca să putem să avem un contract cadru consolidat şi care să ţină cont de toate sugestiile pe care le fac atât profesioniştii din domeniul sănătăţii, cât şi organizaţiile de pacienţi, termenul de elaborare a acestui contract şi a normelor metodologice va începe la sfârşitul trimestrului al doilea şi în felul acesta este îndeplinit şi un jalon din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă care trebuie să revadă modul de acordare a serviciilor medicale”, a afirmat el.

Elaborarea normelor va începe în trimestrul al doilea

Ministrul Sănătății a oferit mai multe detalii în legătură cu acest proiect.

„Sperăm să poată să îmbunătăţească accesul la servicii de sănătate pacienţilor din România şi, de asemenea, un lucru extrem de important, clarifică datele şi informaţiile cuprinse în dosarul electronic de sănătate al pacientului.

Ca să putem să avem un contract cadru consolidat şi care să ţină cont de toate sugestiile pe care le fac atât profesioniştii din domeniul sănătăţii, cât şi organizaţiile de pacienţi, termenul de elaborare a acestui contract şi a normelor metodologice va începe la sfârşitul trimestrului al doilea şi în felul acesta este îndeplinit şi un jalon din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă care trebuie să revadă modul de acordare a serviciilor medicale”, a spus Alexandru Rafila.

„Este important ca acest proiect să demareze și sunt convins că vom reuși să transpunem în realitate aceste proiecte”, a adăugat acesta.