Guvernul a alocat 25 milioane lei pentru construcţia şi reabilitarea unor lăcaşe de cult, precum şi pentru activităţile aşezămintelor sociale administrate de biserici.
Secretariatul de Stat pentru Culte va beneficia de o suplimentare a bugetului cu 25 milioane de lei, sumă alocată Secretariatului General al Guvernului, care asigură finanţarea activităţii instituţiei, potrivit informaţiilor oferite de Executiv.
Fondurile vor fi utilizate pentru continuarea lucrărilor de construcţii la unele biserici, pentru repararea şi reabilitarea unor lăcaşe de cult, dar şi pentru susţinerea activităţii unor aşezăminte sociale administrate de biserici.
Prin această decizie, Executivul răspunde numeroaselor solicitări venite din partea cultelor religioase privind alocarea de sprijin financiar pentru realizarea unor lucrări de construcţii, reparaţii şi restaurări ale unor lăcaşe de cult.