"Guvernul a aprobat printr-o hotărâre alocarea unei noi tranşe pentru programul 'Prima casă', respectiv 400,5 milioane de lei, echivalentul a 90 de milioane de euro, din plafonul destinat Programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritate pentru economia românească finanţate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene alocate României, întrucât din acest plafon, pentru 2014, în sumă de 100 de milioane de euro, nu a fost acordată nicio garanţie", a precizat Calotă.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a explicat că măsura a fost luată pentru că "tranşa anterioară (destinată programului 'Prima casă' – n.r.), de 500 de milioane de lei, a fost deja epuizată pentru 'Prima casă'".
"Deci, intră încă 400 de milioane de lei în piaţă (piaţa imobiliară – n.r.)", a mai spus Calotă. AGERPRES