Consiliul de Coordonare al Federaţiei ”Solidaritatea Sanitară” a anunțat demararea unui program de proteste pentru susţinerea revendicărilor.
Aceștia avetizează că în prima etapă vor exista ”surprize la adresa guvernanţilor”, iar în a doua fază se poate ajunge chiar la grevă generală.
”La adăpostul creşterii reale a veniturilor prin legea salarizării doar pentru unele categorii de salariaţi se încearcă anularea unor drepturi fundamentale (drepturi câştigate) pentru toţi salariaţii din sănătate. În forma în care a fost prezentată până acum public, evaluarea în funcţie de performanţă riscă să fie instrument de reducere a salariilor aflat la bunul plac al managerilor spitalelor. Federaţia „Solidaritatea Sanitară” nu acceptă să se discute despre introducerea evaluării în funcţie de performanţă până nu sunt implementate solicitările noastre privind garantarea obiectivităţii evaluării şi nu sunt respectate toate condiţiile prezentate în anexă. De asemenea, considerăm că la mijloc este şi o confuzie între evaluarea performanţei şi prevederi specifice legislaţiei muncii în materia normării (modalitatea de normare a munci; cu referire la norma de timp şi norma de muncă), care oferă deja soluţii pentru posibilitatea de control şi reglare a problemelor indicate de oficiali”, au transmis, luni, sindicaliştii.
Punctual, sindicaliștii prezintă și un set de revendicări:
- Păstrarea drepturilor câştigate, printre cele mai importante fiind dreptul la protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorilor, respectiv la recuperarea forţei de muncă, pe care-l asigură concediile de odihnă suplimentare. Aceste drepturi au fost, sunt şi trebuie să rămână în continuare stabilite în cadrul negocierilor colective.
- Asigurarea respectării principiilor etice în aplicarea legii salarizării, prin:
- Acordarea salariului corespunzător anului 2022 pentru toate categoriile de salariaţi din sănătate cel târziu la începutul anului 2020.
- Raportarea tuturor sporurilor la salariul de bază actual.
- Plata gărzilor pe care medicii le efectuează în cadrul celui de-al doilea CIM cu tariful orar al salariului de bază.
- Repararea erorilor structurale pe care le conţine legea salarizării din perspectiva ierarhiei salariilor, acestea având un puternic impact negativ asupra calităţii vieţii profesionale a salariaţilor.
a )Reaşezarea în grila de salarizare a categoriilor profesionale defavorizate:
– Psihologii, biologii, farmaciştii, chimiştii, fizicienii.
– Asistentele medicale
- b) Introducerea personalului nemedical în anexa nr. 2 a legii salarizării.
- Pentru a putea discuta de salarizarea în funcţie de performanţă credem că este necesară îndeplinirea unor condiţii prealabile:
- garantarea obiectivităţii evaluării;
- asigurarea posibilităţii salarizării suplimentare în funcţie de performanţă (evaluarea să nu fie utilizată doar pentru scăderea veniturilor salarial, ea generând şi posibilitatea creşterii proporţionale a acesteia);
- eliminarea reţelelor informale de putere, de tip neo-feudal, şi aşezarea pe un cadru al relaţiilor de muncă reglat de contractele colective de muncă şi legislaţia muncii;
- realizarea procedurii şi a criteriilor de evaluare împreună cu experţii Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”
- Reforma relaţiilor de muncă din sănătate trebuie să includă propunerile înaintate de Federaţia „Solidaritatea Sanitară” în cadrul negocierii contractului colectiv de muncă.
- Introducerea principiului „contractele colective doar pentru membrii de sindicat” sau finanţarea serviciilor publice făcute de organizaţiile sindicale salariaţilor care nu sunt membri de sindicat.
Sindicaliştii afirmă că, deşi sunt obligaţi să facă un serviciu public, negociind contracte colective de muncă atât pentru membri cât şi pentru nemembri, fac acest lucru doar pe baza finanţării şi sprijinului acordat de membrii de sindicat.
”Deşi se află în aceeaşi situaţie cu partidele politice (servesc un interes public), partidele politice beneficiază de finanţare publică pentru finanţarea funcţionării lor, în timp ce organizaţiile sindicale nu sunt sprijinite. Legislaţia neoliberală a introdus pentru liderii de sindicat o serie întreagă obligaţii similare conducătorilor instituţiilor publice, fără a asigura şi finanţarea necesară pentru onorarea acestor obligaţii”, au mai transmis sindicaliştii.