Guvernul analizează posibilitatea majorării plafonului de garantare a creditelor bancare în 2010, stabilit la un miliard de euro, dar depăşit de către bănci cu peste 450 milioane euro, în urma unei analize care va fi efectuată la finalul anului şi în care se va ţine cont şi de răspunsul populaţiei. "Suprasubscrierea cu peste 450 milioane euro în programul «Prima Casă» ne face să luăm în calcul extinderea plafonului de garantare a creditelor în 2010, după o anal
Guvernul analizează posibilitatea majorării plafonului de garantare a creditelor bancare în 2010, stabilit la un miliard de euro, dar depăşit de către bănci cu peste 450 milioane euro, în urma unei analize care va fi efectuată la finalul anului şi în care se va ţine cont şi de răspunsul populaţiei.
„Suprasubscrierea cu peste 450 milioane euro în programul «Prima Casă» ne face să luăm în calcul extinderea plafonului de garantare a creditelor în 2010, după o analiză care va fi efectuată la finalul anului. Mulţumim băncilor care au răspuns acestui program şi suntem bucuroşi pentru suprasubscriere”, a declarat, joi seara, agenţiei MEDIAFAX, ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea.
El a arătat că ofertele depuse de bănci vor fi analizate şi că aşteaptă şi răspunsul populaţiei la acest program.
Ministerul Finanţelor a primit oferte de la 20 de bănci pentru Programul „Prima Casă”, valoarea totală a ofertelor fiind de 1,457 miliarde euro, a anunţat, joi seara, instituţia.
„La data de 25 iunie 2009, Ministerul Finanţelor Publice a primit oferte de la 20 de bănci care intenţionează să participe cu produse de creditare în cadrul Programului Prima Casă. Valoarea totală a ofertelor este de 1,457 miliarde euro”, a anunţat ministerul.
Cele 20 de bănci care au depus oferte sunt BCR, BRD, Raiffeisen, CEC Bank, Alpha Bank, Volksbank, Banca Transilvania, Bancpost, Banca Românească, Piraeus Bank, Leumi Bank, ATE Bank, Intesa San Paolo Bank, Credit Europe, OTP Bank, Unicredit, ING, Emporiki, Millenium Bank, Garanti Bank.
„După analiza ofertelor, Ministerul Finanţelor Publice şi Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri vor comunica public băncile care îndeplinesc toate criteriile de eligibilitate şi volumul alocat pro-rata fiecărei bănci pentru încadrarea în plafonul de 1 miliard euro stabilit pentru anul 2009”, transmite sursa citată.
Băncile care se încadrează în criteriile stabilite urmează să semneze convenţii de garantare cu Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri.
Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a anunţat, săptămâna trecută, că în cazul în care valoarea totală a finanţărilor solicitată de bănci depăşeşte plafonul de un miliard de euro, atunci Fondul este autorizat, cu acordul prealabil al Ministerului de Finanţe, să efectueze alocări prorata în cadrul acestuia.
Persoanele care vor lua credit prin programul „Prima Casă” vor plăti un avans de 5% pentru o locuinţă de maximum 60.000 euro sau de 3.000 euro plus diferenţa din preţul de achiziţie, iar rata dobânzii va fi EURIBOR (rata solicitată între principalele bănci din zona euro la depozitele pe piaţa interbancară) la 3 luni plus maxim 4% pe an, la credite în euro, respectiv ROBOR (rata dobânzii la împrumuturi pe piaţa interbancară românească) plus maxim 2,5 puncte procentuale. Marja include şi nivelul total al comisioanelor percepute de finanţator.
Dobânda Euribor la trei luni a scăzut, săptămâna aceasta, la un minim record, de 1,206%, în timp ce ROBOR se situa joi în jurul a 10,3%.
Garanţia statului pentru credite, în limita a 60.000 euro, va fi acordată şi în cazul persoanelor care solicită împrumutul pentru a construi o casă.
SURSA: Mediafax