Astfel, data alegerilor locale parţiale va fi stabilită pentru 5 noiembrie, potrivit proiectului elaborat de AEP. 

Pe agenda şedinţei Executivului se află şi un proiect de lege pentru ratificarea Acordului de securitate între Guvernul României şi Guvernul Marelui Ducat al Luxemburgului privind protecţia reciprocă a informaţiilor clasificate, semnat la Bucureşti, la 24 mai. 

Totodată, Guvernul urmează să aprobe un proiect de hotărâre privind stabilirea pentru anul 2017 a cuantumului plăţii unice pe suprafaţă, al plăţii redistributive, dar şi a intervalelor de suprafaţă pentru care se acordă aceasta, al plăţii pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, al plăţii pentru tinerii fermieri. Totodată, se vor stabili şi plafoanele aferente ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectorul zootehnic, pentru speciile bovine şi ovine/caprine şi plafonul aferent schemei de sprijin cuplat pentru speciile ovine/caprine. 

Un alt proiect de hotărâre aflat pe agenda Executivului vizează aprobarea amendamentului convenit între Guvernul României şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, prin scrisoarea semnată la Bucureşti la 26 iulie 2017 şi 31 iulie 2017, la Acordul de împrumut (Proiectul privind reforma sectorului sanitar-îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei sistemului sanitar) dintre România şi BIRD, semnat la Bucureşti la 17 iunie 2014. 

Guvernul va adopta, totodată, şi un proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea HG 1.680/2008 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind asigurarea dezvoltării economice durabile.
Agerpres