„Ar trebui să ajutăm firmele care au angajaţi în această perioadă care se află în dificultate. Vorbim de turism, de transporturi, de domeniul construcţiilor de maşini. În aceste domenii afectate imediat putem să construim scheme de ajutor de stat care să sprijine plata salariilor. Ministerul de Finanţe a anunţat despre schimbarea termenului de plată pentru contribuţii pentru întreprinderile mici şi mijlocii, amânarea cu doup luni. Alte tipuri de măsuri identificate de noi de la IMM-uri: firmele, scăzându-le comenzile şi contractele comerciale, au nevoie de capital de lucru. Se poate realiza prin împrumuturi cu dobândă zero cu garanţii de la stat”, a declarat Jianu, la ieşirea de la Guvern, în urma primei şedinţe a Grupului de Lucru Interinstituţional pentru evaluarea impactului economic, financiar şi bugetar asupra României, generat de efectele COVID-19.
O problemă mai mare
Jianu a precizat că nu s-a luat o decizie, a fost o colecţie de propuneri şi pe ceea ce înseamnă export. „Într-o săptămână de zile eu am cerut termen clar pentru ca aceste propuneri să fie puse în practică. S-a luat decizia ca într-o săptămână să se vină cu o serie de decizii. În această perioadă cu toţii trebuie să fim conştienţi că trebuie să avem grijă de angajaţi, de angajatori şi de presiunea pe angajatori. Într-o săptămână se reuneşte acest comitet şi vor fi măsuri”, a spus el.
Preşedintele CNIPMMR a declarat că sunt două tipuri de acte pe care le va da Guvernul, propunerile Consiliului venind la nivel de ordin de guvern şi la nivel de ordin de ministru.
„O problemă mai mare este legată de amânarea la plată a termenelor pentru contribuţii. Aici este vorba de codul fiscal şi este nevoie de ordonanţă de urgenţă. Ministrul Finanţelor a anunţat că, neputând da ordonanţă, va merge în Parlament şi va susţine un amendament”, a spus el.