Guvernul a primit 200 de plângeri pe recalcularea pensiilor speciale şi estimează că numărul acestora va creşte considerabil, la zeci de mii, dar le consideră ca neîntemeiate şi doreşte ca toate plângerile pe această temă să fie apreciate ca neîntemeiate, pentru a reduce costurile de corespondenţă.
Un document guvernamental obţinut de Mediafax relevă că din momentul intrării în vigoare a hotărârilor de guvern privind recalcularea pensiilor acordate în baza unor legi speciale şi până în prezent, la Secretariatul General al Guvernului au fost înregistrate aproximativ 200 de plângeri prealabile formulate împotriva acestora, în baza Legii contenciosului administrativ, solicitându-se revocarea acestora ca fiind nelegale.
Conform legii, SGG a înaintat plângerile primite către iniţiatorii actelor normative a căror legalitate a fost contestată, pentru ca aceştia să dispună analiza problemelor semnalate de petenţi şi să comunice un răspuns.
"Iniţiatorii actelor administrative contestate, analizând temeinicia şi legalitatea acestora în raport cu aspectele semnalate de petenţi, apreciază reclamaţiile administrative ca fiind neîntemeiate", se arată în document.
Guvernul atenţionează însă că, din informaţiile deţinute, se estimează că numărul plângerilor prealabile va creşte considerabil, ajungând la aproximativ câteva zeci de mii, şi că procedura legală obligă ca pentru fiecare persoană care formulează plângere prealabilă să se solicite iniţiatorilor un punct de vedere.
Executivul arată că, în aceste condiţii, volumul de corespondenţă ar creşte proporţional, ca şi costurile aferente, iar pentru evitarea acestor costuri este necesar ca toate plângerile prealabile formulate împotriva HG 735/2010 şi HG 737/2010 privind recalcularea pensiilor speciale să fie considerate ca neîntemeiate.
În urmă cu o lună, Curtea de Apel Bucureşti a decis suspendarea aplicării HG 737/2010 prin care au fost recalculate pensiile de serviciu ale personalului auxiliar din instanţe şi parchete, diplomaţilor, parlamentarilor, personalului aeronautic şi al Curţii de Conturi, până când se va decide dacă actul normativ va fi anulat.
SURSA: Mediafax