Reprezentanţii companiilor Apple, Microsoft şi Adobe sunt convocaţi în faţa parlamentarilor din Australia pentru a explica de ce locuitorii acestei ţări trebuie să plătească mai mult pentru produsele lor, scrie presa internaţională.
Oficialii celor trei companii vor trebui să dea explicaţii în Parlamentul australian în data de 22 martie. Aceştia vor fi chestionaţi în legatură cu preţurile mult mai mari practicate în această ţară. Reprezentanţii companiilor pot fi amendaţi sau trimişi la închisoare dacă nu vor fi prezenţi la audieri.
Ed Husic, parlamentar australian, a declarat că este timpul ca aceste firme să explice tarifele mult mai mari faţă de cele practicate în Statele Unite. Acesta evidenţiază faptul că deşi preţul echipamentelor IT a scăzut cu 14% în Australia anul trecut, preţul produselor celor trei companii a crescut cu 60%, faţă de cele din SUA.
Un iPad cu retina display de 16GB şi doar cu suport Wi-Fi costă în Australia 539 de dolari, cu 40 de dolari mai mult decât în SUA, deşi moneda locală este mai puternică. Suita Microsoft Office 365 Home Premium, lansată recent de gigantul american, costă în Ţara Cangurilor 120 de dolari, faţă de 100 de dolari în SUA.