Guvernul bagă țara în datorii imense! Decizia care anunță o criză de proporții

Guvernul bagă țara în datorii imense. Este decizia care anunță o criză economică de proporții. Deși se laudă cu creștere economică, Executivul a ajuns la fundul sacului. Ultima mutare întărește problemele economice cu care se confruntă Puterea.

Guvernul Dăncilă spune că are bani de pensii și salarii și că economia merge foarte bine, dar deciziile luate indică exact contrariul. Cei de la ministerul Finanțelor au împrumutat doar astăzi 600 de milioane de lei de la bănci. Totul s-a desfășurat sub forma unei emisiuni de obligaţiuni de stat tip benchmark cu o maturitate reziduală de 49 luni, la un randament mediu de 3,6% pe an, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR).

Valoarea nominală a emisiunii de luni a fost de 600 de milioane de lei, iar băncile au subscris peste 1,129 miliarde de lei.

Marţi este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 90 de milioane de lei la randamentul stabilit luni.

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat pentru august 2019 împrumuturi de la băncile comerciale de 3,995 miliarde de lei, din care 200 milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont şi 3,3 miliarde de lei prin noi emisiuni de obligaţiuni de stat, la care se poate adăuga suma de 495 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Faţă de luna iulie, împrumuturile programate de MFP în august sunt mai mici cu 215 milioane de lei, respectiv cu 5,1%. Sumele vor fi destinate refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.