Executivul tocmai demis a atestat, la sfârşitul săptămânii trecute, prin hotărâre de guvern, ca staţiune turistică de interes naţional, zona Parâng – Petroşani, unde şeful administraţiei locale este Tiberiu Iacob-Ritzi, soţul fostului ministru al tineretului, Monica Iacob-Ridzi.
Odată obţinut acest statut, autorităţile locale din zona respectivă pot beneficia de o serie de avantaje, precum dreptul de a colecta la bugetul local taxa de staţiune şi de a utiliza fonduri europene.
Actul normativ care atesta zona Parâng – Petroşani ca staţiune de interes naţional a mai fost pus în discuţie în urmă cu două luni, însă atunci a fost retras de pe ordinea de zi de ministrul Turismului, Elena Udrea. Aceasta şi-a motivat acţiunea prin faptul că a avut discuţii cu membrii Consiliului Consultativ al Turismului privind schimbarea criteriilor de declarare a zonelor şi staţiunilor turistice, care vor fi cuprinse în viitoarea lege a turismului.
La acel moment, proiectul de hotârâre a iscat multe controverse, dat fiind faptul că la cârma oraşului Petroşani se află Tiberiu Iacob-Ritzi, soţul Monicăi Iacob-Ridzi, fostul ministru al Tineretului şi Sportului. Spre exemplu, senatorul PSD de Hunedoara Cosmin Nicula o acuza pe Monica Iacob-Ridzi că a folosit 500.000 de euro din bugetul instituţiei pe care o conduce pentru a garanta o licitaţie pentru o investiţie din Petroşani, potrivit HotNews.ro.
Asta după ce, ministerul turismului a alocat, în luna aprilie, aproape 227 milioane lei pentru finanţarea a 46 proiecte de investiţii în domeniu, printre acestea fiind inclus şi cel legat de construcţia la Petroşani, în Parâng, a celei mai mari de staţiuni de schi din sud-estul Europei.
În luna mai, Primăria din Petroşani să anunţe că intenţionează să organizeze o licitaţie prin care se alegea dezvoltatorul domeniului schiabil în zona Parâng, proiect estimat de către autorităţile din Petroşani la 80 de milioane de euro, dintre care 72,8 milioane de euro să fie asigurate de Guvern prin Ministerul Turismului.
„Este vorba despre amenajarea unui domeniu schiabil în zona Parâng, care va cuprinde 30 de kilometri de pârtii de schi, o telegondolă cu o lungime de 8,2 kilometri, care va lega oraşul de Cota 1.600, un lac artificial şi nouă instalaţii de transport pe cablu, gen telescaun”, declara pentru Mediafax, în luna mai, Tiberiu Iacob-Ritzi, primarul oraşului Petroşani şi soţul fostului ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi.
Licitaţia a fost însă amânată însă, autorităţile motivând că nu au primit încă avizul de mediu.
SURSA: Monitorul Oficial, Mediafax, HotNews.ro