Specialiștii ministerelor Finanțelor, Administrației și Muncii lucrează în aceste zile pentru a găsi formula potrivită pentru limitarea acordării subvențiilor la energia termică. Cei trei miniștri vor trebui să prezinte premierului variantele propuse în următoarele săptămâni.
”Miniștrii Finanțelor, Administrației și Muncii îi vor prezenta premierului în câteva săptămâni o serie de variante de lucru care să aibă în vedere faptul că de subvenții nu vor mai beneficia toate persoanele indiferent de venituri.
Principiile se vor schimba, doar persoanele cu venituri mici vor fi protejate. Ajutorul de încălzire vor ajunge doar la cei care au nevoie, nu la cei cu venituri substanțiale sau la agenții economici”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean.
Ea a precizat că se dorește stabilirea plafoanelor și cuantumului subvențiilor astfel încât Guvernul să reducă sumele acordate CET-urilor drept subvenții pentru energia termică.