În ultimele luni, România a înregistrat o creștere semnificativă a salariului mediu, astfel că nivelul de trai al românilor s-a îmbunătățit constant datorită politicilor economice și sociale promovate de Guvernul Ciolacu. În septembrie 2024, salariul mediu net a atins 5.228 lei, cu o creștere de 13,8% față de aceeași perioadă a anului trecut. Ajustat la inflație, această majorare reprezintă un avans anual real de 8,8%, conform datelor oferite de Institutul Național de Statistică (INS).
Creșterea salariilor, prin investiții în sectoare-cheie
Politicile Guvernului Ciolacu vizează, încă de la jumătatea lui 2023, încurajarea investițiilor publice și private, ceea ce a dus la o creștere consistentă a producției și a veniturilor angajaților în multiple sectoare economice. Salariul mediu brut a fost în luna septembrie de 8.553 lei, cu 110 lei (1,3%) mai mare decât în luna august 2024.
Sectoarele care au beneficiat de cea mai mare creștere a salariului mediu includ extracția petrolului brut și a gazelor naturale (+13,3%) și fabricarea produselor de cocserie și prelucrarea țițeiului (+12,7%). Alte domenii, precum industria metalurgică, fabricarea autovehiculelor, telecomunicațiile și serviciile de depozitare, au înregistrat și ele creșteri între 4% și 8,5%.
Social-democrații au adus creșteri salariale record
În iulie 2024, deci la doar un an de guvernare social-democrată, salariul mediu net în România avea o creștere anuală de 14,8%, depășind echivalentul a 1.000 de euro. Conform datelor INS, această creștere a fost resimțită în peste 90% dintre județele țării, iar în peste 60% dintre acestea, avansul a depășit media națională.
Din martie 2024, salariul mediu net s-a menținut peste 1.000 de euro lunar, reflectând angajamentul Executivului Ciolacu de a stimula economia și de a susține puterea de cumpărare.
Țintă pentru 2029: salariu mediu brut de peste 2.600 euro lunar
Propunerea PSD pentru 2025-2028 include finanțări masive de 211 miliarde de euro, vizând transformarea României în lider economic în Europa de Est și de Sud-Est. Prin investiții și reducerea impozitării muncii, PSD urmărește creșterea veniturilor populației și reducerea diferențelor salariale între regiuni.
Conform documentului programatic PSD, salariul mediu brut va depăși 2.600 de euro până în 2029, iar peste 1,5 milioane de contracte vor avea un salariu net de peste 1.500 de euro.
PSD și Marcel Ciolacu au demonstrat că sunt cei care cresc veniturile românilor, salariul minim și pensiile. Calea sigură pentru România trebuie să conțină reindustrializarea economiei naționale și finalizarea autostrăzilor, oferind în același timp tuturor românilor, din țară și din diaspora, acces egal la sănătate și educație și un program național de protejare a tinerilor de droguri.
Acest articol este publicitate electorală, susținut de PSD
CMF 31240010