Reporterii Hotnews.ro au obținut un draft al proiectului de OUG, realizat de Ministerul Finanțelor. Proiectul are două mari prevederi. Prima este instituirea unui prag de 20.000 de euro al prejudiciului – sub aceasta sumă evaziunea fiscală nu mai e considerată infracțiune. A doua prevedere are un impact mult mai mare: daca un faptuitor plătește integral prejudiciul provocat de o fapte de evaziune fiscala, ANAF e obligat să renunțe la plângerea penală.
Astfel, ordonanța de urgență ar putea elimina obligativitatea ca ANAF să facă plângere penală pentru orice suspiciune de evaziune fiscală, indiferent de mărimea evaziunii. Scopul modificării ar fi ca în cazurile de mică evaziune să nu mai existe plângeri penale, astfel încât instanțele să fie degrevate de mii de dosare, iar eforturile autorităților să fie îndreptate spre recuperarea prejudiciilor. Rămâne de văzut care vor fi pragurile impuse de noua legislație și cum va fi definită mica evaziune.
Iată cum arata un draft al proiectului de OUG. Precizăm că este posibil ca în textul final să apară modificări:
Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziuniifiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează, după cum urmează:
1. La articolul 2, după litera g) se introduce o nouă literă, lit. h), cu următorul cuprins:
“h) prejudiciu–suma impozitelor, taxelor, contribuțiilorși a altor sume datorate bugetului general consolidat și a dobânzilor aferente acestora.”
2. După articolul 9 se introduce un nou articol, art. 9¹,cu următorul cuprins:
”Art. 9¹
(1) Faptele prevăzute la art. 8 și 9, sunt considerate infracțiuni numai dacă valoarea prejudiciului este mai mare de 20.000 de euro, inclusiv, în echivalentul monedei naționale la data emiterii actului constatator.
(2) Pentru infracțiunile prevăzute la art.8 și 9, acțiunea penală se pune în mișcare numai la plângerea prealabilă a organului fiscal. Organul fiscal retrage plângerea prealabilă dacă prejudiciul este achitat integral de făptuitor.”
Presedintele Administratiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF), Dragos Doros, spunea pe 18 octombrie ca "suntem în proces să modificăm, suntem în dialog cu Ministerul Justiţiei, cu Ministerul Public, cu Parchetele Generale precum şi celelalte divizii ale Parchetului din România să facem în aşa fel încât legislaţia din România să permită o mai uşoară investigare a potenţialelor infracţiuni. Vreau să apăr inspectorul fiscal în sensul în care legislaţia din România în acest moment obligă inspectorul fiscal să facă o plângere penală de câte ori are o suspiciune. Atunci această prevedere destul de laxă şi de largă cuplată cu practica noastră care de câţiva ani este mai incisivă pe domeniul acesta duce şi la exagerări. Şi pe noi ne deranjează. Avem foarte multe plângeri penale care stau în nelucrare la Parchete şi aşa nu e ok".
Evazioniștii vor fi iertați o singură dată de Fisc
Surse din Ministerul de Finanțe au declarat pentru Capital că Guvernul va discuta un proiect de modificare a legii evaziunii fiscale prin care firmele cu prejuiciu sub 50 de mii de lei care își plătesc obligațiile în timpul derulării investigațiilor scapă pentru o singură dată, de plângere penală
Astfel, ordonanţa de urgenţă ar putea elimina obligativitatea ca ANAF să facă plângere penală pentru orice suspiciune de evaziune fiscală, dacă evayiunea nu depășește suma de 50 de mii de lei. Însă compania scapă o singură dată de plângerea penală, și asta doar dacă își plătește datoriile. Dacă, în urma unuio control al ANAF, se descoperă că este din nou evazionist, plângerea penală este depusă chiar dacă firma plătește către stat prejuficiul făcut priin neplata taxelor. Scopul modificării ar fi ca în cazurile de mică evaziune să nu mai existe plângeri penale, astfel încât instanţele să fie degrevate de mii de dosare, iar eforturile autorităţilor să fie îndreptate spre recuperarea prejudiciilor.