El a prezentat oficial programul denumit 'Prima Maşină', în cadrul unei conferinţe de presa la care au participat şi premierul Victor Ponta, precum şi reprezentanţi ai industriei de automobile.
Creditul maxim care poate fi accesat prin acest program este de 50.000 de lei, plus TVA, la care se adaugă valoarea poliţei CASCO pentru primul an.
Pentru un astfel de credit, rata medie ar fi de 150 de euro pe lună, arată calculele iniţiatorilor.
"Acest program are trei obiective strategice: sprijinirea achiziţiei unei maşini noi pentru tineri printr-un credit bancar cu garanţii de stat, stimularea achiziţiei de automobile noi, nepoluante, precum şi stimularea producţiei interne de automobile", a afirmat Niţă.
Potrivit acestuia, vor avea prioritate în obţinerea creditului tinerii cu vârsta între 18 şi 35 de ani, dar a subliniat că şi cei peste aceasta vârstă pot beneficia de acest program.
"Garanţiile de stat vor reprezenta 50% din valoarea creditului, iar diferenţa de colateral va fi reprezentată de autoturismul achiziţionat. Avansul minim va fi între 5% şi 10%, iar costul total va fi ROBOR la trei luni plus 3%. Durata maximă a creditului va fi de 84 de luni, iar maşina nouă poate fi atât din producţia internă, cât şi din import", a explicat Niţă.
Potrivit acestuia, va fi încurajată achiziţia de maşini cât mai puţin poluante.
"Ţinem cont de faptul că, în perioada 2008-2014, creditele bancare pentru populaţie s-au redus cu 30%. În plus, vânzările de autoturisme vechi sunt de trei ori mai mari decât cele de maşini noi", a mai spus Niţă.
El a adăugat că, pe an, în România se vând doar 80.000 de maşini noi, din care 25% către persoane fizice.
Industria auto locală numără 600 de companii cu peste 200.000 de angajaţi şi contribuie cu 11% din PIB, a mai spus ministrul de resort. "Avem în vedere prin acest program susţinerea comercializării de 20.000 de autoturisme noi pe an. În decursul a doi ani, vrem ca persoanele fizice să achiziţioneze 40% din maşinile noi, faţă de doar 25% în acest moment.
Creşterea anuală a vânzărilor ar putea ajunge până la un miliard de lei, ceea ce ar însemna o creştere economică de 0,1%, cumulând efectele de pe lanţul de producţie, import şi distribuţie, inclusiv serviciile conexe din acest sector", a mai declarat ministrul Economiei.
Propunerea va fi discutată în Guvern în primă lectură în aceasta săptămâna, urmând ca decizia finala să fie luată săptămâna viitoare.
Sursa: Agerpres