Avertisment dur al Consiliului Europei la adresa României. Comisarul pentru drepturile omului anunță că independența judiciară este amenințată. Se întâmplă în țara noastră și nu numai.
Europenii se bucură de multă vreme de dreptul la un proces liber al unui tribunal independent „fără obstacole majore”, a declarat comisarul Dunja Mijatovic într-un comunicat, citat marţi de agenţia DPA.
„Cu toate acestea”, a scris Mijatovic, „vedem acum tot mai multe încercări îngrijorătoare ale executivului şi legislativului de a influenţa (…) sistemul judiciar şi submina independenţa judiciară”, a notat ea.
Ea a citat reformele judiciare controversate ale guvernelor naţionaliste de dreapta din Ungaria şi Polonia şi a guvernului de centru-stânga din România.
Uniunea Europeană, care este separată de Consiliul Europei, a lansat proceduri disciplinare împotriva Poloniei şi Ungariei pentru încălcarea valorilor fundamentale ale UE, în timp ce a ameninţat România cu măsuri similare, aminteşte agenţia germană de presă.
Printre altele, Mijatovic a declarat că în Turcia independenţa sistemului judiciar a fost „erodată grav” în timpul stării de urgenţă impuse după lovitura de stat eşuată împotriva preşedintelui Recep Tayyip Erdogan în 2016.
De asemenea, ea a făcut referire la critici politice vizând judecători din Serbia şi Italia.
Instituţiile europene „ar trebui să fie mai puternice, mai hotărâte şi mai vocale în apărarea statului de drept şi independenţei judiciare”, a scris Mijatovic.
Consiliul Europei se ocupă în principal de respectarea drepturilor omului şi statul de drept. Aproape toate ţările europene sunt membre.