Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, a anunțat că au pe ordinea de zi o ordonanță importantă. Este vorba despre proiectul de OUG pentru înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI). Acesta a primit toate avizele și va intra pe ordinea de zi a ședinței.
„Săptămâna aceasta vom include pe ordinea de zi această ordonanță. Am inclus toate observațiile, toate comentariile, am avut azi și avizul de la Consiliul Economic și Social, și am considerat că așa e corect, să avem din nou procedura reluată și avem toate avizele”, a declarat, marți, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici.
Acesta a adăugat că după adoptarea OUG vor avea loc noi discuții în coaliție, cu ALDE, privind lista companiilor care vor intra în fondul suveran.
„Cu colegii de la ALDE am vorbit de cadrul primar general și nu de cadrul secundar. După ce iese ordonanța continuăm discuțiile pe hotărârea de guvern”, a arătat ministrul.
Teodorovici a menționat că a doua rectificare bugetară se va face „ce târziu în ultima săptămână din noiembrie”, că salariul minim se va majora de la 1 Decembrie și că există bani la buget pentru aplicarea noii legi a pensiilor.
Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere publică, pe 10 noiembrie, proiectul de cadru pentru înființarea FSDI, invocând „o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, impunându-se adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă”.
Scopul înființării FSDI este crearea unui vehicul de investiții financiare sau intermediere financiară în acțiuni sau participații în proiecte sau companii profitabile, segment neacoperit în prezent pe piața financiară din România, care, pe de o parte, să aibă un rol multiplicator în economie pentru o dezvoltare sustenabilă și, pe de altă parte, să catalizeze sau să mobilizeze resurse financiare disponibile către sectorul real și proiecte profitabile, arată proiectul.
Pe 18 iulie, Curtea Constituţională a României a admis toate sesizările formulate de Opoziţie şi preşedintele Klaus Iohannis cu privire la Legea de înfiinţare a Fondului Suveran de Dezvoltare de Investiţii, motivând că un astfel de Fond trebuie înfiinţat prin hotărâre de guvern, nu printr-un act normativ adoptat de Parlament.