Guvernul Dăncilă, ultima mutare oficială! Decizia a apărut în Monitorul Oficial astăzi

Decizie importantă a Guvernului Dăncilă înainte de debarcarea de la Palatul Victoria. Informația a fost confirmată marți, după ce anunțul oficial a apărut în Monitorul Oficial.

Nelu Barbu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a fost numit consul general, şef al Consulatului General al României la Shanghai, Republica Populară Chineză, printr-o hotărâre adoptată în şedinţa de guvern de luni şi publicată marţi în Monitorul Oficial.

Totodată, Nelu Barbu a fost eliberat din funcţia de consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului printr-o decizie a premierului Viorica Dăncilă publicată, tot marţi, în Monitorul Oficial.

În februarie 2018, Nelu Barbu a fost numit consilier de stat în aparatul de lucru al prim-ministrului şi a deţinut până-n prezent funcţia de purtător de cuvânt al Guvernului.  Nelu Barbu,fost realizator TV înainte de a intra în aparatul de stat.