Guvernul de la Berlin este sub presiune. Ministrul Finanţelor trebuie să dea explicaţii în Bundestag despre scandalul Wirecard

Bundestag

germania

Olaf Scholz, ministrul german al Finanţelor, este aşteptat să prezinte o poziţie oficială în faţa deputaţilor din Bundestag pe tema scandalului de fraudă fiscală Wirecard. De ce se află Guvernului Germaniei sub presiune din acest motiv?

Ministrul german al Finanţelor, Olaf Scholz, va trebui să dea explicaţii în faţa deputaţilor cu privire la firma de plăţi online Wirecard, aflată în centrul unui scandal de fraudă contabilă în valoare de aproape două miliarde de euro, care pune Guvernul de la Berlin sub presiune, transmite AFP.

O sesiune extraordinară a comisiei de Finanţe din Bundestag este prevăzută pentru data de 29 iulie, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al acestei comisii, deputata Lisa Paus.

Săptămâna trecută, chiar Olaf Scholz a promis că va participa la o sesiune extroardinară a Parlamentului cu privire la dosarul Wirecard, dacă o astfel de sesiune va fi organizată.

Ministrul german al Economiei, Peter Altmaier, este invitat şi el să se exprime cu privire la această afacere, care a izbucnit în luna iunie după descoperirea că 1,9 miliarde de euro trecuţi în conturile Wirecard nu existau.

Ministerul de Finanţe ar fi ştiut din februarie 2019 de existenţa unor suspiciuni cu privire la Wirecard

Scandalul a luat în ultimele zile o turnură politică, opoziţia reproşând Guvernului că ar fi putut acţiona mai devreme pentru a evita un scandal care a declanşat o cădere fără precedent a acţiunilor la bursă.

Joia trecută, un raport prezentat în Bundestag a pus paie pe foc după ce a dezvăluit că Ministerul de Finanţe a fost informat încă din luna februarie 2019 de existenţa unor suspiciuni cu privire la Wirecard. La rândul său, organismul care supervizează sectorul financiar german (Bafin), aflat sub umbrela Ministerului Finanţelor, este acuzat că nu a putut detecta în avans scandalul.

În week-end, săptămânalul Der Spiegel a dezvăluit că în luna septembrie 2019 cancelarul Angela Merkel a pledat în favoarea Wirecard cu ocazia unei vizite la Beijing, scrie Agerpres.

„Cancelarul susţine în mod regulat companiile germane cu prilejul întâlnirilor bilaterale”, a răspuns luni un purtător de cuvânt al Guvernului de la Berlin, adăugând că la acea dată cancelarul nu avea cunoştinţă de existenţa unor nereguli la Wirecard.