Aşa-zisul 'referendum' contravine Constituţiei Ucrainei, dreptului internaţional şi reprezintă o sfidare directă la adresa suveranităţii şi integrităţii teritoriale a ţării, potrivit unei declaraţii emise sâmbătă de executiv. 'Circumstanţele în care se desfăşoară pretinsul 'referendum' demonstrează faptul că acţiunea dată nu are nimic în comun cu un exerciţiu democratic de exprimare a voinţei populaţiei şi nu se încadrează în standardele internaţionale relevante', potrivit textului declaraţiei.
În acest context, Republica Moldova nu recunoaşte 'referendumul' şi se solidarizează cu poziţia majorităţii actorilor internaţionali care îndeamnă la neadmiterea unor încălcări majore ale dreptului internaţional.
Prin declaraţia respectivă, Republica Moldova reconfirmă sprijinul ferm pentru unitatea, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei în frontierele sale recunoscute la nivel internaţional. 'Criza actuală trebuie să fie soluţionată exclusiv pe căi paşnice, prin intermediul dialogului între toţi actorii implicaţi şi cu utilizarea mecanismelor internaţionale ce vor asigura transparenţa şi medierea necesară', consideră guvernul Republicii Moldova.
Autorităţile de la Chişinău şi-au arătat şi anterior sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei, iar Parlamentul a votat o declaraţie prin care se solicita reglementarea paşnică a conflictului. Premierul Iurie Leancă se va deplasa luni la Kiev unde se va întâlni cu autorităţile ucrainene.
SURSA: Agerpres