Potrivit unui comunicat de presă, remis redacției de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale(MADR), actul normativ adoptat azi de Executiv ”stabilește extinderea categoriilor de persoane care pot beneficia de ajutoarele alimentare şi, implicit, creşterea numărului de beneficiari, având în vedere propunerea Ministerului Muncii, astfel încât să fie cuprinse în program persoanele cele mai expuse riscului de excluziune socială”.
Vor beneficia de ajutoare alimentare 3,2 milioane persoane
Ca urmare a acestei modificări, se estimează că numărul beneficiarilor va ajunge la circa 3,2 milioane persoane, cu circa 800.000 persoane mai mult faţă de situaţia actuală. Astfel, au fost incluse pe lista beneficiarilor următoarele categorii de persoane: a)şomerii înregistraţi, b)persoanele beneficiare ale prevederilor unor legi speciale, respectiv, invalizii şi veteranii de război, văduvele de război, c)persoanele care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950-1961, d) persoanele persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi cele deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, e) eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, f) persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov, din noiembrie 1987), g) persoanele care primesc indemnizaţie pentru activitatea de liber- profesionist – artişti interpreţi sau executanţi, h) pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori, legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, i) soţul supravieţuitor al unei persoane care avea calitatea de pensionar în sistemul public de pensii, în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat sau în fostul sistem al asigurărilor sociale pentru agricultori ale căror venituri cumulate, obţinute exclusiv din aceste legi, se află sub 400 lei/lună.
Potrivit comunicatului MADR, creşterea numărului de beneficiari ai ajutoarelor alimentare nu va conduce la o diminuare semnificativă a cantităţilor de alimente per beneficiar, având în vedere că actualul program are o valoare de 60 de milioane de euro. Vor fi distribuite 11 tipuri de produse: făină, orez, biscuiţi, fasole boabe, bulion, paste făinoase, zahăr, roşii în bulion, ulei, mălai, mazăre în conservă. Actul normativ reglementează termenele privind furnizarea rapoartelor de către Consiliile judeţene, precum și realizarea distribuţiei ajutoarelor alimentare, respectiv, împărţirea atribuţiilor în procesul de recepţie, distribuţie şi gestionare a produselor alimentare între consiliile judeţene, respectiv, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, şi primării.