Guvernul s-a arătat deschis la propunerea patronatelor din HoReCa privind majorarea de la 50% la 80% a limitei de timp până la care angajatorii din domeniu pot reduce programul de lucru al salariaţilor pentru a se califica la schema de subvenţionare a salariilor angajaţilor prin programul de „muncă flexibilă”, a declarat, luni, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Alianţei pentru Turism, Dragoş Anastasiu.
Reprezentantul patronatelor din HoReCa a explicat, într-o conferinţă de presă, că firmele din domeniu au redus activitatea cu 80-90%, astfel că au nevoie ca programul guvernamental de subvenţionare a salariilor angajaţilor din HoReCa să permită o reducere cu 80% a timpului lucrat de angajaţi.
„Cea mai bună variantă este munca flexibilă – kurzarbeit. România a venit şi a introdus acest lucru, alături de alte 20 de state europene, dar cu restricţii destul de importante, în sensul că flexibilizarea nu poate să meargă mai mult de 50%. Adică nu poţi să reduci programul cu mai mult de 4 ore pe zi, ca să zic aşa, sau la nivelul lunii cu mai mult de 50%. Noi am spus: haideţi să nu facem ca în Germania sau în Austria – 100%, dar haideţi să mergem până la 80%, pentru că în momentul de faţă hotelurile, restaurantele, funcţionează undeva între 10-20%, şi atunci îşi permit să ţină 10-20% programul angajaţilor. Această flexibilizare a muncii scurte ar putea să se facă urgent, pentru că aici discutăm inclusiv de fonduri europene, de programul SURE, care este exact pe kurzarbeit, şi unde noi accesăm în momentul de faţă destul de puţini bani. E adevărat că aceşti bani sunt împrumut, dar sunt împrumut în condiţii extraordinare şi dispunem acolo de aproximativ 5 miliarde de euro”, a afirmat Dragoş Anastasiu.
Patronatele din HoReCa vor discuta cu Ministrul Muncii
Purtătorul de cuvânt al Alianţei pentru Turism a precizat că în urma deschiderii manifestate de conducerea Guvernului privind majorarea limitei de reducere a programului angajaţilor la 80% din timpul de lucru, patronatele din HoReCa urmează să discute cu ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale detaliile implementării măsurii.
„Guvernul s-a arătat deschis, am avut o discuţie cu prim-ministrul pe acest punct de vedere şi va trebui să aprofundăm discuţia cu ministrul Muncii. Există fonduri europene, există programul SURE, avem acolo de accesat destul de mulţi bani, de ce nu l-am face? Programul, aşa cum e acum, pentru această industrie, care lucrează cu 10-20% din capacitate, azi n-are sens. Adică lumea se va duce spre şomajul clasic, şi e păcat. E păcat şi pentru oameni, e păcat şi pentru noi, pentru că se pierde relaţia angajator-angajat. (…) Aproape în fiecare zi am vorbit, sentimentul e pozitiv, dar până nu îl vedem implementat… şi dacă durează prea mult, iarăşi nu ajută, pentru că oamenii reacţionează rapid, antreprenorii iau decizii rapide, nu îşi pot permite să încurce angajaţii, să îi ţină angajaţi, dar apoi să nu le poată da salariile. Mai bine intră în şomaj, că măcar ia 600 de lei, ia ceva…. Deci reacţiile sunt rapide, ori dacă nu vine rapid şi contra-reacţia din partea Guvernului, atunci vine rapid şi degeaba”, a adăugat Dragoş Anastasiu.
Guvernul a reglementat în august printr-o ordonanţă de urgenţă aşa-numita „muncă flexibilă”, prin care angajatorii companiilor afectate de restricţiile din pandemie pot reduce programul de lucru al salariaţilor cu maxim 50% din timpul de lucru contractat, iar angajaţii pot primi de la stat o indemnizaţie în valoare de 75% din diferenţa dintre salariul brut din contract şi salariul brut aferent orelor de muncă prestate în programul redus.