Premierul Ludovic Orban a anunțat că Guvenul îşi propune ca în termen de 30 de zile să adopte actele normative necesare implementării măsurilor prevăzute în Planul de investiţii şi relansare economică.
„Ne propunem ca obiectiv ca în termen de 30 de zile să adoptăm toate actele normative necesare pentru implementarea măsurilor din Planul de investiţii şi relansare economică”, a declarat Ludovic Orban.
Se dorește un dialog
Totodată, premierul a mai precizat că își doreşte un dialog pe două proiecte de ordonanţă de urgenţă, pentru a putea accesa resursele financiare necesare.
„Este vorba de ordonanţa de urgenţă care permite un cadru legislativ pentru a putea introduce programul flexibil de muncă, astfel încât să putem accesa resursele financiare care ne sunt puse la dispoziţie la nivel european prin intermediul programului SURE.
De asemenea, este un proiect de act normativ privind introducerea unor măsuri active pentru susţinerea angajării zilierilor şi sezonierilor, ca să spunem generic, adică cei care lucrează cu contract de muncă pe perioadă determinată”, a mai spus Orban.