Pentru ca noul Guvern Orban să treacă sunt necesare voturile a cel puțin 233 de parlamentari. Sprijinul vine exact de la cine s-ar fi așteptat liberalii mai puțin
Pe măsură ce se apropie votul pentru învestirea noului Guvern tensiunea este la cote maxime. Ludovic Orban nu este tocmai într-o situație confortabilă, mai ales după ce Ponta a anunțat că nu susține învestirea guvernului. Problema și mai mare vine dinspre Băsescu, mai ales că cei de la PMP sunt nemulțumiți că nu au fost cooptați la guvernare și au lăsat să se înțeleagă că nici ei nu ar vota Cabinetul liberal.
CPNL, USR, ALDE, UDMR și minoritățile naționale însumează doar 208 senatori și deputați, cu 25 mai puțini decât minimul necesar pentru învestirea Cabinetului.
Diferența vine exact de la Traian Băsescu care are 18 parlamentari PMP. Dacă ei ar vota, atunci ar fi exact 226. Orban ar mai avea misiunea să mai aducă, prin negocieri individuale, cele șapte voturi necesare.
În Parlament sunt aproximativ cinci parlamentari neînregimentați politic iar cei mai mulți dintre ei nu au votat moțiunea de cenzură. Lucru care ridică un mare semn de întrebare și asupra momentului ce va urma.
În ciuda calculelor deloc îmbucurătoare, Orban se declară încrezător că guvernul său va fi votat de Parlament.