"Ne-am bazat pe recomandările Academiei Române şi pe faptul că în majoritatea statelor UE termenul folosit este acesta", au declarat surse ministeriale, la finalul şedinţei de joi a Guvernului.
Organizaţii civice au organizat, marţi, un protest în faţa Palatul Victoria, nemulţumite de intenţia de a schimba oficial denumirea de "rom" cu cea de "ţigan".
Deputatul PDL Silviu Prigoană a elaborat o iniţiativă legislativă în care propune schimbarea denumirii oficiale a persoanelor de etnie romă din "rom" în "ţigan", la care Guvernul trebuie să emită o opinie.
Iniţiativa a fost înregistrată la Senat în luna septembrie, tot atunci preşedintele Traian Băsescu declarând că, în momentul în care s-a decis schimbarea denumirii ţiganilor în romi, s-a luat o decizie greşită, europenii făcând confuzie între romi şi români.
Iniţiativa legislativă a deputatului propune ca, în documentele emise de instituţiile din România cu referire la persoane de etnie romă/ ţigănească, denumirea utilizată să fie de "ţigan/ţigancă".
Se propune totodată ca atribuirea de conotaţii negative la folosirea acestei denumiri să fie interzisă.
Deputatul motivează necesitatea unei astfel de legi prin faptul că termenul ‘"rom" generează confuzie pe plan internaţional.
"Sute de milioane de oameni de pe Planetă n-au studii filologice şi de etimologie. Ei fac o asociere firească (şi justă!) între terminaţia -ia / -(an)ia şi ţara (= naţiunea ei) care are această particulă: Britania = brit + ania = "ţara briţilor, a englezilor"; Mauretania = maur + (et)ania = "ţara maurilor", deci România = rom + ania = "ţara romilor". E incorect. Se creează o falsă direcţionare", susţine deputatul în motivaţia propunerii legislative.
SURSA: Mediafax
Guvernul este de acord cu schimbarea denumirii de rom în ţigan
2 decembrie 2010, 18:55
Ultima modificare în 2 decembrie 2010, 20:55
Guvernul este de acord cu schimbarea denumirii oficiale a persoanelor de etnie romă din "rom" în "ţigan", propusă într-o iniţiativă parlamentară, bazându-se pe recomandările Academiei Române, precum şi pe faptul că acesta este termenul folosit în majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene.
Etichete:
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Chelsea vrea casele lui Mutu!
- Circulaţie dificilă pe autostrăzi şi drumuri naţionale din cauza poleiului
- La mulţi ani, România!
- WikiLeaks: Suedia a vrut să excludă Rusia din Consiliul Europei în urma războiului cu Georgia
- Europa sub zăpadă: drumuri, avioane, trenuri blocate, în estul continentului
- Autorităţile din Viena au trecut testul primei ninsori, în oraş circulându-se ca vara
- 25 de persoane au suferit fracturi după ce au alunecat pe stradă
- Fondul Proprietatea dă statul în judecată
- NASA va prezenta, joi, o nouă descoperire importantă
- Wizz Air a anulat trei zboruri şi a amânat unul