Guvernul francez vrea să diminueze cheltuielile publice cu 45 de miliarde de euro până în 2013, pentru a reuşi să atingă obiectivul de deficit bugetar de 3% din Produsul Intern Brut (PIB), a declarat premierul Franţei, François Fillon.
„Ne-am luat angajamentul ca până în 2013 să scădem deficitul de la 8% din PIB la 3% din PIB, iar toate eforturile noastre se vor concentra pe această prioritate. În mare, deficitul trebuie redus cu 100 de miliarde de euro până în 2013. Jumătate din reducere va reflecta diminuarea cheltuielilor, iar cealaltă jumătate creşterea veniturilor. Reducerile de cheltuieli, de 50 de miliarde de euro, sunt împărţite între 45 de miliarde de euro reprezentând reduceri de cheltuieli publice şi cinci miliarde de euro reprezentând reducerea facilităţilor fiscale”, a afirmat Fillon.
Premierul a anunţat, de la începutul lunii mai, o serie de măsuri vizând diminuarea deficitului şi îngheţarea cheltuielilor statului, însă până în prezent nu a vehiculat cifre concrete privind amploarea economiilor.
Parisul anticipează pentru acest an un deficit record de 8% din PIB. În 2011, deficitul ar urma să coboare la 6%, iar în 2012 la 4,6%.
SURSA: Mediafax