Guvernul Greciei a amânat până săptămâna viitoarea adoptarea unei decizii privind modul în care va scinda banca de stat Hellenic Postbank, după ce Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional au cerut să studieze planul de afaceri al băncii, a declarat vineri o sursă bancară pentru Reuters.
Postbank, controlată în proporţie de 44% de guvernul grec, urma să fie scindată în două entităţi, activele viabile urmând să fie plasate sub controlul Fondului de Stabilitate Financiară al Greciei.’UE, BCE şi FMI au cerut un termen de câteva zile pentru a analiza planul de afaceri referitor la activele viabile’, a explicat sursa.
Vineri a expirat procedura de depunere a ofertelor pentru privatizarea Hellenic Postbank fără ca vreun ofertant să-şi manifeste interesul. Într-o primă etapă, primele trei instituţii elene de creditare, National Bank of Greece (NBG), Eurobank şi Alpha Bank, şi-au manifestat interesul pentru Hellenic Postbank, însă nu au trecut şi la etapa următoare.
Potrivit termenilor planului de sprijin negociat de Grecia cu UE şi FMI, guvernul de la Atena intenţionează să strângă în acest an 2,5 miliarde de euro din privatizări pentru a reduce datoria enormă a ţării.
Sursa: Agerpres