Guvernul ia cu o mână și dă cu două: Salariile preoților cresc în 2016

Contribuţia statului la salarizarea personalului clerical va creşte anul viitor la 315,1 milioane lei, de la 278,3 milioane lei in 2015, iar cea pentru sprijinirea aşezămintelor religioase româneşti din afara graniţelor va urca de la 12,8 milioane lei anul acesta la 13 milioane lei, potrivit MFP.

"Proiectul de buget pentru anul viitor prevede o creştere a salariilor acordate personalului clerical şi neclerical. În cazul personalului clerical, contribuţia statului la salarizarea personalului de cult creste de la 278,3 milioane lei anul acesta la peste 315,1 milioane lei în anul 2016. În cazul personalului neclerical, contribuţia statului prin sume defalcate din taxa pe valoarea adaugată pentru salarizarea personalului neclerical a crescut cu 54,9% faţă de anul 2015, de la 188,9 milioane lei la 292,7 milioane lei în anul 2016", arata Ministerul Finantelor Publice (MFP), intr-un comunicat.

Totodată, Finanţele mentioneaza ca proiectul de buget pentru anul viitor prevede o creştere a contribuţiei statului pentru sprijinirea aşezămintelor religioase româneşti din afara graniţelor, de la 12,8 milioane lei anul acesta la 13 milioane lei în anul 2016, si este păstrata în buget suma de 1,3 milioane lei alocată în scopul finanţării Schitului românesc Prodromu de la Muntele Athos.

În proiectul Bugetului de stat pe 2016 , pus în dezbatere publică, nu au fost alocaţi bani pentru construirea de biserici noi sau pentru modernizarea celor existente, în schimb au fost suplimentate sumele pentru salarizarea preoţilor.

Premierul Dacian Cioloş a avut, duminică, o discuţie cu Patriarhul Daniel, în care l-a asigurat că va finanţa proiectele de investiţii importante ale BOR şi că există tot sprijinul pentru a pune la dispoziţie resurse financiare, "în funcţie de posibilităţi", pentru lăcaşele de cult în construcţie.

"Discuţia a scos încă o dată în evidenţă buna înţelegere pe care Patriarhia o are în legătură cu situaţia financiar bugetară prin care trece România. Bugetul pentru Culte în anul 2016 este în creştere faţă de anul precedent atât în ceea ce priveşte personalul clerical cât şi cel neclerical, ca o recunoaştere a rolului social important pe care reprezentanţii cultelor îl au în societate, rolul Bisericii Ortodoxe fiind, desigur, fundamental din acestă perspectivă", arata Executivul, intr-un comunicat.

La rândul său, Patriarhul Daniel a subliniat că Biserica va sprijini activ demersurile Guvernului de a îmbunătăţii condiţiile de educaţie ale copiilor şi tinerilor din mediul rural şi ale calităţii actului medical în spitale.

Premierul a mulţumit "pentru implicarea Bisericii în cele două direcţii extrem de importante pentru dezvoltarea societăţii româneşti", asigurându-l pe Patriarh că Guvernul va asigura finanţare pentru proiecte de investiţii importante şi că există tot sprijinul pentru a pune la dispoziţie resurse financiare în funcţie de posibilităţi pentru lăcaşele de cult aflate în construcţie", potrivit comunicatului Executivului.