Comasarea Institutului Naţional de Statistică cu Comisia Naţională de Prognoză, unificarea Inspecţiei Muncii cu Inspecţia Socială şi împărţirea institutelor de cercetare din Ministerul Economiei în doar două structuri, pentru energie şi industrie, sunt variantele de reducere a numărului de agenţii.
Alte variante analizate la nivelul Executivului pentru reducerea numărului de agenţii guvernamentale sunt comasarea Autorităţii pentru Drepturile Copilului cu Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei şi desfiinţarea direcţiilor de muncă şi protecţie socială, ale căror atribuţii să fie preluate de Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse guvernamentale.
Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse ar urma să fie transferată la Secretariatul General al Guvernului, unde funcţionează Departamentul pentru Relaţii Interetnice.
Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei ar urma să fie comasată cu Centrul Naţional pentru Burse de Studii în Străinătate, iar Centrul de Documentare pentru Construcţii, Arhitectură şi Urbanism, Centrul Naţional pentru Reducerea Riscului Seismic şi Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Urbanism ar urma de asemenea să fie unificate într-o singură structură.
„O altă propunere este ca institutele de cercetare din subordinea Ministerului Economiei să fie împărţite şi comasate în două structuri, cu atribuţii în domeniul energiei şi, respectiv, al industriei”, au arătat sursele citate.
În procesul de comasare ar urma să fie inclus şi Centrul de Cercetare Inginerie Fizică şi Ingineria Mediului (IFIM), propus spre unificare cu Agenţia Nucleară.
Alte propuneri pentru reducerea numărului de agenţii guvernamentale şi care vizează şi descentralizarea administraţiei sunt desfiinţarea Agenţiei Naţionale de Consultanţă Agricolă şi formarea de camere agricole, trecerea Societăţii Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului în vederea privatizării, trecerea direcţiilor agricole la consiliile judeţene şi a porturilor dunărene la autorităţile locale.
Potrivit surselor citate, variantele au fost propuse de către miniştrii de resort şi sunt încă în analiză, fără să fie luată o decizie finală.
SURSA: Mediafax